de Rod Dreher

Ni s-a dezvăluit zilele trecute, în mod simbolic, cine deține cu adevărat puterea în SUA revoluționară.

Încerc să nu postez în weekend, dar sunt pur și simplu uimit de această imagine de la Casa Albă. Există vreun alt grup demografic în Statele Unite care și-ar putea vedea simbolul arborat, încălcând codul drapelului, la același nivel cu steagul american – și nu doar la același nivel, ci în mijlocul lor – de pe Casa Albă? Nu creștinii, nu evreii, nu musulmanii. Nu albii, nu negrii, nu etnicii latino, nu asiaticii. Și asta așa ar trebui să fie, steagul nu e al niciunui grup în particular, ci al unei națiuni.

Continuă lectura „O Apocalipsă la Casa Albă” →

de Brandon Smith

Pentru majoritatea companiilor care adoptă deschis ideologia „woke” în noua eră a revoltei consumatorilor americani, perioada aceasta a fost un dezastru total, iar establishment-ul nu este mulțumit. Companii precum Disney, Anheuser-Busch și Target înregistrează pierderi uriașe și scăderi masive ale valorii de piață după ce au jurat credință agendei trans. În special, publicul vrea să dea un exemplu instituțiilor care susțin indoctrinarea copiilor în ceea ce privește problema transsexualității. Mai simplu spus, s-a depășit o limită critică.

Continuă lectura „Distopia ESG: de ce corporațiile își intensifică angajamentul față de ideologia „woke” chiar și atunci când pierd miliarde” →

de Tom Piatak

Războaiele culturale sunt lucruri curioase. Când progresiștii simt că pot să piardă, ni se spune obsesiv că folosirea politicii pentru a promova o agendă culturală este „divizivă” – o distragere de la problemele importante, o înșelătorie pentru a atrage voturile clasei muncitoare în favoarea politicilor plutocratice – și că aduce în discuție aspecte pe care oamenii respectabili nu le menționează niciodată, cu atât mai puțin să le folosească pentru a obține și a menține puterea politică.

Continuă lectura „Cum să vindecăm amnezia culturală” →

de Brendan O’Neill

„Curând vom trăi într-o lume”, scria GK Chesterton, „în care oamenii vor persecuta erezia de a numi triunghi o figură cu trei laturi.” Ne aflăm acum în această lume. Urmăriți furia gloatei gender-queer care a confruntat-o pe Kathleen Stock la Universitatea Oxford săptămâna trecută. Dna Stock este un diavol în ochii lor, o proferatoare de blasfemii letale. Erezia ei? A numit un bărbat drept un bărbat. Ea spune că ființele umane cu cromozomi XY și penis sunt de sex masculin. Pentru aceasta – echivalentul biologic de a spune că un triunghi este o formă cu trei laturi – vânătorii de vrăjitoare woke cer excluderea ei din viața publică.

Continuă lectura „Adevărurile mărețe încep ca blasfemii” →

de Brandon Smith

Ori de câte ori trebuie să abordăm problema ideologiei ”progresiste” în America de astăzi, dezbaterea se îndreaptă inevitabil spre marele idealism al ”acceptării” și ”toleranței”. Afirmația celor progresiștilor este că ei sunt de partea ”libertății” și a ”drepturilor omului” și că, prin faptul că ceilalți ne separăm de anumite comportamente sau le confruntăm, dezvăluim intoleranța și discriminarea. Cu alte cuvinte, progresiștii afirmă că toate convingerile personale și toate comportamentele trebuie să fie îmbrățișate de populație, pentru ca societatea să devină pură.

Continuă lectura „Toleranța este supraestimată: să începem să controlăm din nou societatea” →

de Nathan Pinkoski

Cele mai importante romane distopice din prima jumătate a secolului XX sunt cel al lui Aldous Huxley, Minunata lume nouă și 1984 a lui George Orwell. Huxley și Orwell au surprins cele două laturi ale despotismului modern, una moale și seducătoare, cealaltă dură și punitivă. Cel mai important roman distopic al celei de-a doua jumătăți a secolului este Le Camp des Saints (Tabăra Sfinților, 1973) de Jean Raspail. Intriga sa centrală se referă la o armată care transportă un milion de migranți din India către țărmurile Franței. Este o invazie, o ocupație a Nordului Global de către Sudul Global. Pe măsură ce imigranții aterizează, Franța este aruncată în haos, împreună cu restul Europei, iar civilizația occidentală moare.

Continuă lectura „Moartea spirituală a Occidentului” →

de Brandon Smith

La începutul anilor ’70, SUA și mare parte a lumii occidentale se confruntau cu o criză economică de stagflație. În 1971, Nixon a eliminat complet etalonul aur pentru dolar cu ajutorul Rezervei Federale (sau poate sub conducerea acesteia), ceea ce a dus în cele din urmă la o presiune inflaționistă. Boom-ul postbelic al Europei a luat sfârșit brusc, în timp ce prețurile bunurilor (și ale petrolului/benzinei) în SUA au crescut în mod semnificativ până în 1981-1982, când Rezerva Federală a majorat ratele dobânzilor până la aproximativ 20% și a provocat o recesiune deliberată.

Continuă lectura „Clubul de la Roma: cum este folosită isteria climatică pentru a crea guvernare globală” →

de Brendan O’Neill

În prezent au loc două tipuri de blocaje rutiere în Europa. În primul, fiii și fiicele privilegiaților, oameni cu nume precum Edred și Tilly, blochează traficul pentru a face presiuni asupra guvernelor pentru a accelera politicile Zero Carbon. Dacă nu reducem drastic emisiile de carbon, spun ei cu tonurile lor cristaline, biata noastră planetă va muri din căldura rezultată din acțiunea omenirii putrede.

Continuă lectura „Revolta clasei muncitoare împotriva politicilor Zero Carbon” →

de Paul Kingsnorth

(Pentru părțile I, II și III, click aici, aici și aici)

Extrase din părțile I și II:

Voi dedica acest eseu unei întrebări care mă urmărește de ani de zile. Este o întrebare atât de importantă, de fapt, încât voi diviza acest eseu în câteva părți, și voi împărți întrebarea în patru interogații mai mici…

Ceea ce vreau eu să știu este următorul lucru: ce fel de forță se află în spatele ecranelor și al firelor de rețea în care ne-am lipit și nu mai putem ieși, ca niște muște într-o pânză de păianjen, și cum ne putem elibera?

Pe scurt: Ce este chestia asta? Și cum ar trebui s-o înfruntăm?

Continuă lectura „Zeul Neon. Patru întrebări referitoare la internet (Partea a IV-a)” →

de Paul Kingsnorth

(Pentru părțile I și II, click aici și aici)

Cel mai supărător lucru care mi s-a întâmplat anul trecut și-a găsit loc în spațiul celei mai profunde trăiri. În vară am petrecut cinci zile ca pelerin pe Muntele Athos, republica monahală ortodoxă din Grecia, care de o mie de ani a supraviețuit războaielor, raidurilor piraților, controverselor bisericești și amenințărilor din partea forțelor ostile, de la otomani și până la naziști. Am scris aici despre experiența mea. Mi-a făcut o impresie profundă. Cinci zile abia dacă au fost de ajuns ca să zgârii puțin lucrurile la suprafață, acesta fiind și motivul care face ca atât de mulți pelerini să se întoarcă, adesea în mod repetat.

Continuă lectura „Zeul Neon. Patru întrebări referitoare la internet (Partea a III-a)” →