Proasta educație a elitelor Americii

Bari Weiss

Părinții cu dare de mână, speriați că nu vor fi pe placul noilor dogme din școlile particulare unde și-au înscris copiii, încep să se organizeze în taină.

Disidenții folosesc pseudonime și își închid videocamera, când se întâlnesc clandestin pe Zoom ca să discute. De obicei, grupul lor coordonează antrenamentele de fotbal european ale copiilor sau organizează care copil în a cui mașină să se suie; acum, însă, ei se adună ca să schițeze strategii. Ei spun că ar avea de înfruntat repercusiuni serioase, dacă ar ști cineva că stau de vorbă. Continuă lectura „Proasta educație a elitelor Americii”

Să fim serioși: clasa capitalistă actuală numai conservatoare nu mai poate fi numită

de Paul Gottfried

Membrii ei promovează constant o agendă progresistă radicală, în ciuda concepției larg răspândite că ar fi oameni din linia dură a dreptei. Continuă lectura „Să fim serioși: clasa capitalistă actuală numai conservatoare nu mai poate fi numită”

Instinctul de conservare corporatist

Omul are nevoie de o poveste, înțelege lumea în termeni narativi; ca în orice poveste, cineva luptă lupta cea dreaptă și reprezintă Binele – căci omul simte nevoia să se identifice cu Binele -, iar altcineva e Răul. Până acum vreo 30 de ani, narațiunea dominantă în mentalul de masă a fost cea a dialecticii dreptății: exploatat – exploatator, om al muncii – capital(ist); în narațiunea aceasta, capitalului i s-a rezervat rolul Răului, care se folosește de Cel Bun și profită de pe urma lui. Continuă lectura „Instinctul de conservare corporatist”

În mașină cu Big Brother

de Rod Dreher

În The Age of Surveillance Capitalism („Era capitalismului care ne supraveghează”), Shoshana Zuboff scrie despre cum se ocupă societățile de asigurări auto să determine echiparea mașinilor cu tot soiul de senzori („știința telematicii”), care să le furnizeze informații despre comportamentul individual al șoferilor. Cu alte cuvinte, compania la care te-ai asigurat te va supraveghea de fiecare dată când te urci la volan. Asigurătorii din sănătate vor și ei același lucru, ca să-și monitorizeze clienții: dacă aceștia își respectă sau nu regimul de exerciții, dacă țin dietele prescrise, și așa mai departe. Firmele de consultanță încurajează această atitudine. Zuboff scrie: Continuă lectura „În mașină cu Big Brother”

Capitalismul Justițiarist-revoluționar este inamicul nostru

de Rod Dreher

Pont: ori de câte ori auzi pe careva din management vorbind despre „diversitate” și „incluziune”, poți fi sigur că urmează să auzi o argumentație pentru crearea unei comunități care să fie mai uniformă ideologic și mai exclusivă ideologic.

Un cititor mi-a trimis neoficial niște documente interne ale unei mari corporații multinaționale, în care se vorbește despre un program destinat angajaților pentru crearea unei culturi organizaționale bazate pe Diversitate și Incluziune. Nu am voie să citez din documentele respective și nici să identific compania în cauză, așa că voi fi cât se poate de delicat în ceea ce descriu aici, ca să onorez cerința cititorului meu de a fi discret cu privire la persoana sa. Cititorul meu a spus: Continuă lectura „Capitalismul Justițiarist-revoluționar este inamicul nostru”