Ideea și practica Revoluției (IV)

p. Serafim Rose

(pentru părțile I, II și III click aici, aici și aici)

Prima figură pe care o vom descrie succint este Marx, cel care alături de Engels, a pus bazele marxismului pe care-l vedem azi în Rusia (prelegerea are loc în anii 1970 – n.n.). Engels însuși era un proprietar de fabrică din Manchester care trăia în Anglia. Marx era un gazetar evreu care, din câte se pare, nu a muncit mai deloc toată viața sa, era mereu agitat de idei revoluționare și se gândea în permanență cum să aducă la îndeplinire revoluția. În anul 1844 cei doi s-au întâlnit la Paris și au aderat la Liga Comunistă, un mic grup secret de revoluționari asemănător „Grupului celor cinci” despre care am citit în Dostoievski (în romanul ”Demonii” – n.n.). Potrivit lui Engels, acest grup mic nu reprezenta în fapt altceva decât o filială germană a societăților secrete franceze. Grupul a încercat să se infiltreze în alte grupuri, producea materiale de propagandă și lucra asupra dezvoltării unui sistem de succes. Continuă lectura „Ideea și practica Revoluției (IV)” →

Nihilismul (III). Programul nihilist

de Eugene (p. Serafim) Rose

Războiul împotriva lui Dumnezeu, având ca urmare proclamarea domniei nimicului – ceea ce înseamnă triumful incoerenţei şi al absurdităţii, întregul plan fiind dirijat de satan – acestea sunt, pe scurt, teologia şi semnificaţia nihilismului. Însă omul nu poate trăi pe baza unei negări atât de flagrante; spre deosebire de satan, el nici măcar nu şi-o poate dori pentru ea însăşi, ci numai dacă o confundă cu ceva pozitiv şi bun. Şi, într-adevăr, nici un nihilist cu excepţia câtorva momente de frenezie şi entuziasm, sau poate de disperare nu şi-a privit negarea ca fiind altceva decât un mijloc de a atinge un scop mai înalt: nihilismul îşi promovează ţelurile satanice prin intermediul unui program pozitiv. Continuă lectura „Nihilismul (III). Programul nihilist” →

Cu ce se confruntă creștinii în lumea Noii Culturi

Să ne așteptăm la escaladarea ostilității, pe măsură ce discursul public îi dezumanizează pe americanii religioși.

de Alfred Kentigern Siewers

Acum două săptămâni, vârstnicul stareț al unei mănăstări creștin-ortodoxe din zona Pacificului de nord-vest a Statelor Unite a fost lovit în față în timp ce alimenta mașina la o benzinărie. Continuă lectura „Cu ce se confruntă creștinii în lumea Noii Culturi” →

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)

În prima parte a textului (vezi aici) spuneam că reziliența ideilor de tip comunist (nihilist/socialist) decurge din faptul că rezultatele efective ale punerii lor în practică sunt oarecum contrare a ceea ce s-a sperat și intenționat la început; așadar, ce e mai firesc pentru generațiile următoare – care trăiesc doar consecințele, dar nu mai cunosc iluziile cu care s-a pornit la drumul sfârșit în groapă – dacă nu să și le facă din nou în termenii inițiali? Când impunerea libertății, egalității și tovărășiei au generat supunere, sărăcie universală egal distribuită de o minoritate privilegiată și suspiciune generalizată, nu e normal ca cei născuți în supunere, în sărăcie sub privilegiați de partid și de stat și în suspiciune să caute din nou libertate, egalitate și solidaritate? Și, tributari instrumentarului conceptual modern, nu e cel mai la îndemână să cadă în aceeași capcană și să o facă pe căi similare primei încercări, cea care i-a adus unde i-a adus? Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)” →

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (I)

lui Paul

Deseori se face referire în discursul public românesc la supraviețuirea comunismului ca problemă semnificativă a societății, la nevoia condamnării și anihilării oricăror rămășițe ale acestuia – și, evident, la înlăturarea celor identificați a fi comuniști. Problema, însă, este că acești promotori ai anti-comunismului par a lupta numai cu ipostaza defunctă a comunismului, cu cadavrul lui – singurul pe care îl pot recunoaște – și nu sesizează cum crește, chiar lângă ei, forma sa nouă și vie (nu de puține ori chiar cu ajutorul lor), formă căreia îi duc mai departe ideile, deseori sub titlu de „anti-comunism” sau „eliberare de metehnele comunismului”. Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (I)” →