Fragmente din Discursul lui Alexsandr Soljenițîn la Universitatea Harvard (8 iunie 1978)

Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversări de la înființarea acestei atât de vechi și de ilustre universități. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevărul însă e foarte rar plăcut auzului; el este mai întotdeauna amar. Discursul meu de astăzi conține o parte de adevăr. Vi-l aduc fiindu-vă prieten, nu adversar. (…)

Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternică a Apusului. Lumea occidentală și-a pierdut curajul civic, atât în ansamblu, cât mai cu seamă în fiecare țară, în fiecare guvern și, desigur, în Organizația Națiunilor Unite.

Acest declin al curajului este sensibil mai cu seamă în pătura conducătoare și predominant în pătura intelectuală, de unde senzația că întreaga societate este lipsită de curaj. Politicienii și intelectualii în mod deosebit manifestă această slăbiciune, această șovăială, în acțiunile lor, în discursuri și mai ales în considerațiile teoretice pe care le oferă cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra că acest fel al lor de a acționa, care fundamentează politica unui stat pe lașitate și servilism, este unul pragmatic, rațional, legitim, situându-se chiar la o anume altitudine intelectuală și chiar morală.

Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge până la pierderea oricărei urme de bărbăție, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor și/sau intelectualilor cuprinși de un acces subit de vitejie și de intransingență, în fața guvernelor slabe, a țărilor slabe pe care nu le susține nimeni sau ale mișcărilor condamnate de toți și incapabile de orice ripostă.

În schimb, limbile li se usucă și mâinile le înțepenesc atunci când se află în fața guvernelor puternice, a forțelor amenințătoare, în fața agresorilor și a Internaționalei terorii. Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost întotdeauna socotit ca semnul premergător al sfârșitului? (…)

Astăzi societatea occidentală ne arată că împărățește peste o inegalitate între libertatea de a îndeplini binele și libertatea de a săvârși răul.

Un bărbat de Stat care vrea să facă un lucru efectiv constructiv pentru țara sa trebuie să acționeze cu o sumedenie de precauții, chiar cu timiditate, am putea spune. Încă de la început se izbește frontal de mii de critici pripite și iresponsabile. Se află expus constant directivelor Parlamentului European și presei. Trebuie să-și justifice pas cu pas deciziile, cât de bine sunt întemeiate și lipsite de cea mai mică greșeală. Iar un om excepțional, de mare valoare, care are în cap proiecte neobișnuite și neașteptate, nu are nici o șansă să se impună. Încă de la început i se vor întinde mii de capcane.

Rezultatul este acela că mediocritatea triumfă sub masca restricțiilor democratice. Este ușor să subminezi de oriunde puterea administrativă și, de fapt, ea chiar s-a diminuat considerabil în toate țările occidentale.

Apărarea drepturilor individuale a căpătat asemenea proporții, încât societatea în ansamblu se află acum complet lipsită de apărare împotriva oricărei inițiative. În Apus este timpul de a apăra nu atât drepturile omului, cât mai cu seamă îndatoririle sale. 

Pe de altă parte, s-a acordat un spațiu nelimitat unei libertăți distructive și iresponsabile. Se adeverește că societatea nu are decât infime mijloace de apărare în fața prăpastiei decadenței umane, bunăoară în ceea ce privește proasta folosire a libertății în materie de violență morală asupra copiilor, prin filme care abundă în pornografie, crime și groază. Se consideră că toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate și că poate fi contrabalansată, teoretic, prin dreptul pe care acești copii îl au să nu se uite sau să respingă asemenea spectacole. Organizarea legalistă a vieții și-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apăra împotriva eroziunii răului…

Evoluția a fost treptată, însă pare să fi avut ca punct de plecare binevoitoarea concepție umanistă conform căreia omul, stăpân al lumii, nu poartă în sine nici un fel de sămânță a răului, și tot ceea ce existența noastră ne oferă în materie de viciu este pur și simplu rodul sistemelor sociale greșite, ce trebuie amendate și corectate. Totuși, este destul de straniu să vezi cum crima nu a dispărut în Occident, chiar dacă aici par a fi fost atinse cele mai bune condiții de viață socială. Ba chiar crima este mai prezentă decât în societatea sovietică mizerabilă și fără lege…

Desigur, presa se bucură și ea de cea mai mare libertate. Dar ce folos? Ce responsabilitate se exercită asupra jurnalistului sau jurnalului, la întâlnirea cu cititorii săi, ori cu istoria? În cazul în care aceștia au fost înșelați prin divulgarea unor informații sau concluzii false, ori chiar au contribuit la erori ce s-au comis la cel mai înalt nivel de Stat, există un singur caz de jurnal sau jurnalist care să-și fi exprimat public regretul? Nu, bineînțeles că nu, asta ar afecta vânzările. Din asemenea erori, care pot provoca tot ce e mai rău pentru o nație, jurnalistul „se scoate”, scapă întotdeauna. Având în vedere că este nevoie de o imediată și credibilă informare, el se vede nevoit să recurgă la zvonuri, conjuncturi, ipoteze, pentru a umple golurile, și nimic din toate astea nu e dat la o parte; însă minciunile astea se instalează în memoria cititorului. Câte judecăți pripite, fără discernământ, superficiale și înșelătoare sunt astfel emise zilnic, revărsând tulburare asupra cititorului și lăsându-l pradă ei?

Presa poate juca rolul de opinie publică sau de a amăgi. Așa se face că vedem teroriști zugrăviți cu trăsăturile unor eroi, secrete de Stat ce ating securitatea națională divulgate în piața publică, sau amestecul fără pic de rușine în viața intimă a persoanelor cunoscute, în virtutea sloganului „Toată lumea are dreptul să știe tot”. Numai că este un slogan ipocrit, al unei societăți ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui drept, dreptul oamenilor de a nu ști, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de bârfe, prostii și vorbe în vânt. O persoană care duce o viață plină de trudă și sens nu are deloc nevoie de acest șuvoi apăsător și neîntrerupt de informații (…)

Alt lucru care nu va scăpa observatorului sosit din Estul totalitar, cu presa sa riguros univocă: descoperirea unui curent general de idei privilegiate în sânul presei occidentale în ansamblu, un fel de spirit al vremii, după criterii de judecată recunoscute de toți, de interese comune, suma acestora dând sentimentul nu al unei competiții, ci al unei uniformități.

Există poate o libertate nelimitată a presei, dar cu certitudine nu și una pentru cititor. Ziarele nu fac decât să transmită cu putere și emfază toate aceste opinii care nu contrazic curentul de opinie dominant.

Fără să aibă nevoie de cenzură, curentele de gândire, de idei la modă sunt separate cu grijă de cele care nu le cântă în strună, iar acestea din urmă, fără a fi propriu-zis interzise, nu au decât puține șanse să pătrundă printre celelalte reviste literare și periodice, ori chiar să fie transmise în învățământul superior.

Studenții voștri sunt liberi în sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtați goi de entuziasmul modei. Fără să fie vorba, ca în Est, de o violență fățișă, această selecție operată de modă, această nevoie de a te conforma modelelor standardizate, împiedică pe gânditorii cei mai originali să-și aducă contribuția lor la viața publică și provoacă apariția unui primejdios spirit gregar, care se opune unei creșteri în adevăratul sens al cuvântului.

În S.U.A. mi s-a întâmplat să primesc scrisori din partea unor persoane de o eminentă inteligență… poate un profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la renașterea și mântuirea țării sale, dar țara nu avea cum să-l audă, pentru că mediei nici nu-i trecea prin cap să-i dea cuvântul. Iată ce dă naștere unor puternice prejudecăți de masă, unei orbiri care, în epoca noastră, este în mod special primejdioasă (…)

Este imperativ să privim în sus, în ascensiune, scara valorilor umane. Precaritatea ei actuală este înspăimântătoare. Nu mai este posibil ca vechea măsură cu care se cuantifică eficiența unui președinte să se limiteze doar la cât de mulți bani pot fi câștigați, ori la cât de îndreptățită este construcția unui gazoduct. Este vorba de o mișcare acceptată de bunăvoie, care să atenueze patimile noastre, o mișcare acceptată cu seninătate, astfel încât umanitatea să se ridice deasupra curentului materialist care a încătușat lumea. Chiar dacă am reușit să o ferim a fi distrusă de un război, viața noastră trebuie să se schimbe, dacă nu vrem să piară prin propriul ei păcat. Nu ne mai putem lipsi de ceea ce este fundamental pentru viață și societate. Este adevărat că omul se află deasupra tuturor și a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui? Activitățile umane și sociale pot fi ele legitim reglate doar prin expansiunea materială? Avem dreptul de a promova această expansiune în detrimentul integrității vieții noastre spirituale?

Dacă lumea nu a ajuns încă la final, atunci ea atins o etapă hotărâtoare în istoria ei, asemănătoare cu importanța cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu spre Renaștere. Această cotitură pretinde din partea noastră o dragoste spirituală. Va trebui să ne ridicăm la o perspectivă mai înaltă, la o nouă concepție de viață, în care natura noastră carnală să nu mai fie diabolizată, așa cum s-a întâmplat în Evul Mediu, iar firea noastră spirituală să nu mai fie călcată în picioare, așa cum s-a întâmplat în epoca modernă. Ascensiunea noastră ne îndreaptă spre o nouă etapă antropologică. Nimeni, pe acest Pămînt, nu mai are altă soluție decît să se ridice spre înălțimi. Mereu mai sus.

Sursa foto: youtube.com

Un gând despre „Fragmente din Discursul lui Alexsandr Soljenițîn la Universitatea Harvard (8 iunie 1978)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s