În ultimele zile, va deveni foarte greu să discerni adevărul de minciună. Iar cei care sunt de partea adevărului vor trebui să sufere.
de Rod Dreher
O să fiu ceva mai religios în această postare decât sunt de obicei aici, dar cred că este important. Cineva mi-a împărtășit zilele trecute acest interviu din 2017 cu cardinalul Carlo Caffarra, care a murit între timp. În el, cardinalul Caffarra – un teolog conservator care a fondat Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru Studii asupra Căsătoriei și Familiei (care a fost distrus de Papa Francisc) – a spus:
Eminența Voastră, ce ne puteți spune despre scrisoarea pe care ați primit-o de la Sora Lucia (Lúcia de Jesus Rosa dos Santos, cunoscută și sub numele de Lúcia de Fátima și prin numele ei religios, Sora Maria Lúcia a lui Iisus și a Inimii Imaculate, a fost o călugăriță carmelită, catolică portugheză, unul dintre cei trei copii, împreună cu verii ei Francisco și Jacinta Marto, care susțineau că au fost martorii aparițiilor mariane la Fátima în 1917 – n. n.) în timp ce lucrați la înființarea Institutului Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru Căsătorie și Familie la Roma?
Eminența Voastră, ce ne puteți spune despre scrisoarea pe care ați primit-o de la Sora Lucia (Lúcia de Jesus Rosa dos Santos, cunoscută și sub numele de Lúcia de Fátima și prin numele ei religios, Sora Maria Lúcia a lui Iisus și a Inimii Imaculate, a fost o călugăriță carmelită, catolică portugheză, unul dintre cei trei copii, împreună cu verii ei Francisco și Jacinta Marto, care susțineau că au fost martorii aparițiilor mariane la Fátima în 1917 – n. n.) în timp ce lucrați la înființarea Institutului Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru Căsătorie și Familie la Roma?
În 1981, Papa Ioan Paul al II-lea a înființat Institutul de Studii asupra Căsătoriei și Familiei. Primii ani (1983-1984) au fost foarte grei. Institutul nu a fost dorit.
Cine nu l-a vrut?
Nu s-a dorit în interiorul și în afara Bisericii [Catolice – n.n.], din cauza viziunii pe care și-o propunea. Și prin urmare am fost foarte îngrijorat. Fără să întreb pe nimeni, m-am gândit: „O să-i scriu Sorei Lucia”.
Cum v-a venit asta în minte?
Pur si simplu. Dar, după cum știți, de la început patroana institutului a fost Maica Domnului de la Fatima. Acest lucru este cuprins în Constituția Apostolică. Acolo Papa plasează Institutul sub patronajul Sfintei Fecioare din Fatima. Atât de mult – sper că este încă acolo – încât, atunci când cineva intră în institut, la capătul coridorului se află o statuie a Maicii Domnului din Fatima, iar capela institutului este dedicată Maicii Domnului din Fatima.
Și așa, m-am gândit să-i scriu. Așa că am scris, spunând pur și simplu: „Papa a vrut acest Institut. Trecem printr-o perioadă foarte grea. Vă cer doar să vă rugați.” Și am adăugat: „Nu aștept un răspuns”. Rugăciunile ei erau suficiente pentru mine.
După cum știți, orice contact cu Sora Lucia, chiar și prin scrisoare, trebuia să treacă prin intermediul episcopului ei. Așa că i-am trimis episcopului scrisoarea, iar el i-a transmis-o mai departe Sorei Lucia.
Spre marea mea surprindere, după nu mai mult de două-trei săptămâni, am primit un răspuns. Era o scrisoare scrisă de mână și destul de lungă. Am depus mărturie sub jurământ despre ceea ce spunea scrisoarea. Scrisoarea s-a încheiat, spunând (în 1983 sau 1984): „Părinte, va veni o vreme când lupta decisivă dintre împărăția lui Hristos și satana va fi asupra căsătoriei și familiei. Iar cei care vor lucra pentru binele familiei vor experimenta persecuția și necazul. Dar nu vă temeți, pentru că Maica Domnului i-a zdrobit deja satanei capul”.
Acest lucru a rămas gravat în inima mea și, în mijlocul tuturor dificultăților pe care le-am întâmpinat – și au fost atât de multe – aceste cuvinte mi-au dat întotdeauna o mare putere.
Când ați citit inițial cuvintele Sorei Lucia, credeați că vorbea despre acel moment din istorie?
Am început să mă gândesc acum câțiva ani, după aproape treizeci de ani: „Cuvintele Sorei Lucia se referă la acest timp.” Această bătălie decisivă va fi teza discursului meu de astăzi. Satana construiește o anti-creație.
O anti-creație?
Dacă citim al doilea capitol al Genezei, vedem că edificiul Creației este întemeiat pe doi stâlpi. În primul rând, omul nu este ceva; el este cineva (persoană, nu lucru – n.n.) și, prin urmare, merită respect absolut. Al doilea pilon este relația dintre bărbat și femeie, care este sacră. Între bărbat și femeie. Pentru că creația își găsește desăvârșirea în momentul în care Dumnezeu creează femeia. Atât de mult, încât după ce a creat femeia, Biblia spune că Dumnezeu s-a odihnit.
Astăzi, ce observăm? Două evenimente groaznice. În primul rând, legitimarea avortului (act anti-persoană – n.n.). Adică avortul a devenit un drept subiectiv al femeii. Acum, „dreptul subiectiv” este o categorie etică și de aceea intrăm aici în lumea binelui și a răului și spunem că avortul este ”un bine”; este un drept. Al doilea lucru pe care îl vedem este încercarea de a echivala relațiile homosexuale cu căsătoria. Vedeți că Satana încearcă să amenințe și să distrugă cei doi stâlpi pentru a putea modela o altă creație. De parcă l-ar provoca pe Domnul, spunându-I: „Voi modela o altă făptură, iar bărbatul și femeia vor spune: ne place mai mult aici”.
Un lucru care m-a frapat, citind aceste cuvinte doar cinci ani mai târziu, este faptul că Mons. Cardinal Caffarra nu a sesizat deloc ascensiunea transgenderismului și a fluidității de gen. Fenomenul trans este o încercare și mai directă de a „modela o altă creație”, care sfidează ordinea creată. Atât de repede au apărut toate acestea.
Interviul m-a trimis la cuvântarea lui Caffarra de mai târziu în acea zi – aveți aici un link. Mi s-a părut uluitor, mai ales în lumina evenimentelor actuale. Aici el vorbește despre satana ca ”tatăl minciunii” – și despre cum cei care nu fac un efort puternic pentru a trăi întru adevăr vor fi înșelați. Extrase:
Totuși, această forță de atracție poate avea efect numai asupra celor care „sunt dintru adevăr”. Adică asupra celor care sunt profund disponibili pentru Adevăr, care iubesc adevărul, care trăiesc în familiaritate cu el. Cum spunea Pascal: „Nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit deja”.
În schimb, cel care ține întreaga lume sub stăpânirea sa, domină prin minciuni. Iisus spune despre satana: „El a fost un ucigaș de la început și nu stă în adevăr, pentru că nu este adevăr în el. Când minte, vorbește după natura lui, căci este un mincinos și tatăl minciunii. [Ioan 8, 44].
Formularea este dramatică. Prima propoziție – „A fost un ucigaș de la început” – este explicată de a doua: „și nu stă în adevăr”. Uciderea pe care o săvârșește diavolul constă în faptul că nu stă în adevăr, nu locuiește în adevăr. Este o crimă, pentru că el caută să stingă, să omoare în inima omului adevărul, dorința de adevăr. Ducându-l pe om la necredință, el dorește ca omul să se închidă față de lumina Revelației divine, care este Cuvântul întrupat. Prin urmare, aceste cuvinte ale lui Iisus despre satana – așa cum cred astăzi majoritatea exegeților – nu vorbesc despre căderea îngerilor. Ele vorbesc despre ceva mult mai profund, ceva înfricoșător: Satana refuză în mod constant adevărul, iar acțiunea sa în societatea umană constă în opoziție cu adevărul. Satana este acest refuz; el este această opoziție.
Textul continuă: „pentru că nu există adevăr în el”. Cuvintele lui Iisus merg la rădăcina cea mai profundă a lucrării satanei. Satana este în sine o minciună. Din persoana lui adevărul este complet absent și, prin urmare, el este, prin definiție, cel care se opune adevărului. Iisus adaugă imediat după aceea: „Când minte, el vorbește după natura lui, căci este un mincinos și tatăl minciunii”. Când Domnul spune „vorbește după natura lui”, ne introduce în interioritatea lui Satana, în inima lui. O inimă care trăiește în întuneric, în umbră: o casă fără uși și fără ferestre.
Pentru a rezuma, așadar, aceasta este ceea ce se întâmplă în inima omului: Iisus, Revelația Tatălui, exercită o puternică atracție față de Sine. Satana lucrează împotriva acestui lucru, pentru a neutraliza forța de atracție a Celui Răstignit și Înviat. Forța adevărului care ne face liberi acționează asupra inimii omului. Dar forța satanică a minciunii ne face sclavi.
Mai mult:
Având în vedere că omul este poziționat între două forțe opuse, condiția în care se află trebuie să dea naștere în mod necesar la două culturi: cultura adevărului și cultura minciunii.
Există o carte în Sfânta Scriptură, ultima, Apocalipsa, care descrie confruntarea finală dintre cele două împărății. În această carte, atracția lui Hristos ia forma unui triumf asupra puterilor dușmane comandate de satana. Este un triumf care vine după o luptă îndelungată. Primele roade ale victoriei sunt martirii. „Marele Balaur, șarpele veacului primordial, cel pe care noi îl numim diavolul, sau satana, seducătorul întregii lumi, a fost aruncat pe pământ… Dar ei [ martirii – n.n.] l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei martiriului lor” [cfr. Ap. 12, 9.11].
Acesta este nucleul ideilor:
La baza acestui lucru se află lucrarea lui satan, care vrea să construiască o anti-creație reală. Aceasta este provocarea supremă și teribilă pe care satana o aruncă lui Dumnezeu. „Îți demonstrez că sunt capabil să construiesc o alternativă la creația Ta. Și omul va spune: este mai bine în creația alternativă decât în creația Ta”.
Aceasta este strategia înfricoșătoare a minciunii, construită în jurul unui profund dispreț față de om.
Ce ar trebui sa facem? Cardinalul a spus:
Răspunsul este simplu: în cadrul confruntării dintre creație și anti-creație, suntem chemați să Mărturisim. Această mărturie este modul nostru de a fi în lume.
Noul Testament are o doctrină bogată în această chestiune. Trebuie să mă limitez la o indicare a celor trei semnificații fundamentale care constituie mărturia.
Mărturie înseamnă a spune, a vorbi, a anunța deschis și public. Cineva care nu depune mărturie în acest fel este ca un soldat care fuge în momentul decisiv într-o luptă. Nu mai suntem martori, ci dezertori, dacă nu vorbim deschis și public.
SĂ NU TRĂIM ÎN MINCIUNĂ! Pe măsură ce lumea se întunecă rapid, mă bucur că Să nu trăim în minciună va fi publicată luna viitoare în format broșat. Atunci va fi disponibilă pentru mai multe persoane, în special pentru grupuri. Dacă ați cumpărat deja cartea sau intenționați să o cumpărați, puteți descărca gratuit Ghidul de studiu de aici. Trebuie să ne pregătim pe noi înșine, pe copiii noștri și comunitățile noastre pentru ceea ce este aici și pentru ce urmează.
În acest punct, am câteva știri care s-ar putea să vă fie sau nu încurajatoare. Am fost încurajat de ele, pentru că nu cred nici măcar o secundă că vom putea scăpa de ceea ce se îndreaptă spre noi.
Dacă ești genul de creștin care crede că putem evita să depunem mărturie și să evităm să plătim un preț pentru asta, atunci nu-ți va plăcea ceea ce sunt pe cale să spun – dar apoi, nu-ți va plăcea nici ceea ce urmează să se întâmple în lumea asta. Speranța în ceea ce voi spune este una teologică. Lăsați-mă să explic. De aici încolo e ceva ce am publicat săptămâna trecută în buletinul informativ Substack, destinat exclusiv abonaților care se concentrează pe spiritualitate și se ține departe de știri, războiul cultural și tipul de subiecte despre care vorbesc pe blogul de față.
În Toronto, săptămâna trecută, mi-a fost oferită o carte cu adevărat interesantă scrisă de un preot al acelei arhiepiscopii. Se numește Hristosul Apocalipsei, de Monseniorul A. Robert Nusca. Am avut cartea în geantă în zborul spre casă și am început să o citesc în timp ce așteptam să decoleze avionul. Nu am mai putut s-o las din mână. Este o exegeză aprofundată a Cărții Apocalipsei, acordând o atenție deosebită modului în care apare Iisus din Nazaret în viziunea Sfântului Ioan.
Tind să stau departe de materiale despre Apocalipsă, nu pentru că mă plictisește – departe de asta – ci pentru că știu că așa ceva îmi poate da foc minții. S-a întâmplat când eram adolescent și am intrat în acea lume prin ușa evanghelicilor. Cred că este ceva foarte, foarte important, dar nu am încredere în mine. Totuși, am ajuns să mă gândesc la asta zilele trecute, când un prieten a menționat spusele lui Iisus din Marcu 13:45, că Evanghelia va trebui propovăduită în întreaga lume înainte de a Doua Venire. Pentru a fi clar, Iisus vorbea despre ceea ce se va întâmpla înainte de distrugerea celui de-al Doilea Templu (caz în care întreaga lume ar însemna lumea cunoscută la acea vreme, ceea ce se întâmplase înainte ca Titus să distrugă Templul în anul 70 d.Hr.). Dar interpretarea tradițională creștină este că este o profeție dublă, referindu-se și la lucruri care trebuie să se întâmple înainte de Apocalipsă. De asemenea, rețineți că, în Matei 24:14, versiunea evanghelistului Matei a aceluiași discurs, Îl citează pe Iisus spunând: „Evanghelia Împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca mărturie tuturor neamurilor; și atunci va veni sfârșitul.”
Asta m-a trimis înapoi la un moment electrizant al vieții mele, pe 21 februarie 2001. Am stat atunci deasupra Pieței Sf. Petru din Roma, împreună cu ziariștii, pentru a urmări ceremonia prin care Papa Ioan Paul al II-lea a format un nou grup de cardinali – inclusiv arhiepiscopul de atunci al New York-ului, motivul pentru care New York Post m-a trimis acolo. Papa a ținut această predică, a cărei substanță începe prin a-l cita pe Hristos din Marcu 10 [„ Fiul omului a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji și pentru a-și da viața ca răscumpărare pentru mulți ” (Mc 10, 45)].
Veți observa că, de două ori în omilie, Papa le-a spus cardinalilor că roșul pe care l-au purtat este un semn că trebuie să fie pregătiți să-și verse sângele pentru Hristos. Și – acesta a fost punctul central – el a spus de două ori că Evanghelia a fost predicată la nivel global. Mai exact, el a spus că slujirea sa ca succesor al lui Petru „se extinde până la marginile pământului”. Și a zis:
Ați venit din 27 de țări de pe patru continente și vorbiți diverse limbi. Nu este acesta un semn al capacității Bisericii, acum că s-a răspândit în fiecare colț al globului, de a înțelege popoare cu tradiții și limbi diferite, pentru a aduce tuturor mesajul lui Hristos?
Îmi amintesc că stăteam acolo, deasupra colonadei, întrebându-mă dacă era o coincidență sau dacă Ioan Paul și-a semnalat intenționat credința că suntem în vremuri apocaliptice?
Acum, înapoi la cartea Monseniorului Nusca. Nu este o carte de speculații apocaliptice; mai degrabă, este o analiză a unui învățat al Apocalipsei și a sensului ei pentru Biserica de astăzi, indiferent dacă suntem sau nu în pragul Marilor Necazuri. Ceea ce m-a făcut să citesc această carte până la capăt a fost modul în care Mons. Nusca subliniază, iar și iar, că noi creștinii trebuie să ne pregătim să suferim. Aceasta este o temă pe care am abordat-o în discuțiile mele în ultima vreme, cu privire la modul în care ar trebui să ne pregătim să trecem prin vremurile dificile care ne așteaptă (nu vreau deloc să spun că trăim sau nu Apocalipsa, ca să fie clar). În pasajele pe care le citez mai jos, veți vedea uneori citate neatribuite în interiorul citatelor. Este vorba de dl Nusca care citează pe altcineva și îl notează de subsol. Am lăsat notele de subsol aici.
Mons. Nusca spune că chipul lui Hristos revelat în Apocalipsă este cel al „Războinicului divin”. El scrie: „În Cartea Apocalipsei, creștinul dobândește biruința „prin sângele Mielului și în niciun alt mod”. … Cei care au purtat semnele suferinței și respingerii de care a avut parte Iisus vor purta, de asemenea, semnele slavei Sale.” Și: „Apocalipsa ne învață că numai prin credință și răbdare (Lc 21:19; Evrei 12:2, 1 Petru 2:21-24) și niciodată prin folosirea violenței, cineva obține biruință asupra lumii (13:10).”
Nusca spune că viziunea apocaliptică a Sfântului Ioan a avut loc într-o perioadă „nu foarte diferită de a noastră”, o lume „dominată de un imperiu ale cărui simboluri și valori stăteau în opoziție puternică cu cele ale Evangheliei… o lume în care lui Dumnezeu nu i se acordă locul care i se cuvine, în centrul vieții și al relațiilor umane.”
Nusca spune că ar trebui să citim personal Apocalipsa:
De-a lungul timpului, Ioan vrea să ne aducă la conștientizarea că puterile imperiului nu au nicio pretenție de finalitate. Destinul lumii este în mâinile lui Dumnezeu și ale Mielului, binele va triumfa, păcatul și răul se vor sfârși și vechea ordine va trece pe măsură ce toate lucrurile sunt făcute noi în Hristos (21:5). Atunci, ca și acum, credincioșii sunt invitați să-L aleagă pe Hristos și astfel să se pregătească pentru a intra într-o lume nouă: una care este deja în curs de a se naște prin viața rugăciunii și a Duhului. Și noi suntem conduși să luăm în considerare propriile noastre atitudini față de forțele politice, economice, sociale și tehnologice care modelează lumea globalizată postmodernă, post-națională în care trăim.
Îl puteți vedea pe Mons. Nusca conducându-ne pe parcursul analizei sale. Descriind viziunea lui Ioan, el spune că Hristos rătăcește printre ei, întrebându-i pe credincioșii bisericilor din Asia Mică în mijlocul crizei: „Sunt atrași de alura Imperiului Roman, abandonându-și credința de bunăvoie pentru valori și credințe care sunt contrare Evangheliei (2:14-15, 20-24)? Sunt ei în pericol să-și piardă credința prin indiferență și neglijență totală (3:2-4, 15-18)?
În lectura lui Nusca, Apocalipsa îl forțează iar și iar pe cititor să recunoască că trebuie să aleagă — că nu poate fi neutru în marele război spiritual.
Universul simbolic al Apocalipsei înfățișează o lume împărțită între cei care se străduiesc să împărtășească valorile Împărăției veșnice a lui Dumnezeu și cei care refuză să se disocieze de a lua parte la păcatele asociate cu împărăția pământească, simbolizată de orașul Babilon (18:2).
Din nou, aceasta este o carte de exegeză savantă (deși accesibilă cititorului laic; preotul este un scriitor bun). Nu este o carte care caută să avanseze o temă de roman sau o teză sexy a Sfârșitului timpurilor. Există totuși pasaje atât de bune. De exemplu:
Semnificația teologică înaltă a viziunilor din Apocalipsa 4 până la 5 nu ar trebui să ascundă faptul că această revelație este dată de dragul credincioșilor care se luptă să-și păstreze identitatea religioasă într-o lume dominată de valorile Imperiului Roman. …
Cartea Apocalipsei nu ne învață „cum să evităm suferința, ci cum să suferim”, și anume, unind suferințele noastre cu cele ale lui Hristos Însuși”.
Și:
În cele din urmă, limbajul puternic urmărește să transforme comportamentul publicului și are „pocăința ca scop principal”.
La care adaugă:
Fie ca martori ai faptelor mărețe ale lui Dumnezeu, fie ca participanți activi la războiul spiritual descris, Ioan îi invită pe credincioși să își aleagă partea . [sublinierea în original]
Mons. Nusca spune în altă parte că trebuie să înțelegem că Apocalipsa este scrisă pentru a pregăti poporul lui Dumnezeu să se încingă pentru războiul cosmic sfânt, unul care „cere o mărturie credincioasă, chiar până la moarte”. Totuși, el mai spune că ar trebui să înțelegem că Apocalipsa are loc nu numai în cosmos, ci și în propriile noastre inimi.
În ciuda mărimii epice și cosmice a pânzei pe care Ioan își pictează capodopera, publicul nu trebuie să piardă niciodată din vedere faptul că, în cele din urmă, inima umană rămâne câmpul de luptă final în care armatele cerești ale lui Dumnezeu și forțele răului se angajează în luptă pe viață și pe moarte, pentru destinul veșnic al sufletelor (Apoc.12:7-12; Ef 6:11). Cartea Apocalipsei le amintește credincioșilor că Dumnezeu este foarte aproape de ei în luptele lor aici și acum.
Trebuie să spun că toate acestea au fost cu adevărat încurajatoare pentru mine. Nu știam asta despre Apocalipsă, o carte pe care nu am citit-o aproape niciodată pentru că este atât de dens simbolică și nu știu cum să-i dau sens. Ceea ce este deosebit de frumos este că mi s-a dat această carte de către autorul ei imediat după ce am ținut un discurs în care am îndemnat publicul să se pregătească pentru o mare suferință și persecuție, dar să nu-și piardă speranța, căci Hristos a triumfat deja și putem participa la triumful Său doar dacă împărtășim suferința Lui. A fost o consolare să aflu, prin darul Mons. Nusca, că sunt pe drumul cel bun cu povestea.
Nu sunt obișnuit să-l văd pe biblistul german Jürgen Moltmann citat în cărțile teologice pe care le-am citit, dar iată câteva rânduri frumoase ale lui Moltmann pe care mons. Nusca le citează în cartea sa:
Apocalipsele biblice nu sunt scenarii pesimiste de distrugere a lumii, care urmăresc să răspândească anxietatea și teroarea și să paralizeze oamenii; ele țin strâns de nădejdea credincioșiei lui Dumnezeu față de Creația Sa în terorile acestui veac. „Când toate acestea vor începe să se întâmple, atunci ridicați-vă capetele, căci mântuirea voastră este aproape”, promite Luca (21:18). Speranța profetică este speranța în acțiune, speranța apocaliptică este speranța în pericol, o speranță capabilă de suferință, răbdătoare și persistentă; orice ar veni, până la urmă, acolo este Dumnezeu.
Așa să fie. Ce carte cu adevărat plină de speranță a scris monseniorul Nusca!
De ce este această carte atât de plină de speranță? Pentru că ne spune că, deși va trebui să suferim, poate chiar să murim, asta face parte din planul divin și doar prin suferință putem noi creștinii să ne împărtășim de biruința pe care Hristos a câștigat-o deja. După cum spune Apocalipsa 5:5, „nu vă temeți, căci Leul din seminția lui Iuda, rădăcina lui David a triumfat”. Avertismentul sever, însă, este că creștinii care nu doresc sau nu sunt pregătiți să sufere, nu vor reuși.
Ieri, un prieten catolic cu care comunic frecvent prin mesaje mi-a scris pentru a spune că, în opinia sa, singurii creștini care vor trece acum furtuna care îi sfărâmă biserica și toate bisericile sunt cei care trăiesc o formă a Opțiunii Benedict. I-am spus că exact așa mi-a spus părintele Cassian Folsom, priorul fondator al Abației Benedictine din Norcia, în 2015. Acesta nu este doar un sfat pentru catolici. Este pentru fiecare creștin. Vă recomand acest lung interviu la Mere Orthodoxy cu Paul Kingsnorth, romancierul și eseistul englez și recent convertit la creștinismul ortodox. Nu se încurcă cu cuvintele:
Sunt destul de prins, într-un mod destul de fanatic, de ideea că tehnologia este destul de demonică în acest moment – vreau să spun, într-un sens literal. Prin aceste ecrane vin lucruri care nu sunt bune. Și puteți vedea asta mai ales când vedeți modul în care copiii sunt dependenți de tehnologie – dar nu doar copiii, la fel sunt și părinții lor. Puteți vedea lucrurile pe care pornografia le face copiilor și, bineînțeles, adulților.
Acestea sunt lucruri destul de întunecate și sunt literalmente din tărâmuri cu care nu ar trebui să ne încurcăm, în sens creștin, aș spune. Deci, ce va face Biserica în privința asta? Care este atitudinea Bisericii și care este, în general, atitudinea creștinismului? Pentru că nu este doar o întrebare ortodoxă, este o întrebare creștină. Care este atitudinea creștinismului față de această rețea tehnologică destul de luciferică pe care o avem acum în jurul nostru, care ne tentează cu toate aceste lucruri plăcute și apoi ne corupe sufletul în moduri cu adevărat semnificative?
Cred că o mare parte din nebunia din cultura noastră a venit direct din rețelele sociale, a venit direct prin smartphone-urile oamenilor. Nu am avea acest tip de război cultural nebun pe care îl avem dacă nu ar fi fost smartphone-urile – garantat, nu am fi în locul ăsta, sau cel puțin ar fi acolo la un nivel mult mai scăzut. N-ar fi nimic la fel de nebunesc ca acum.
Și nu am avea unele dintre aceste lucruri cu adevărat periculoase care intră în capul copiilor. Copiii din această generație sunt atât de confuzi – nu știu care este sexul lor, nu știu ce ar trebui să gândească despre una sau alta, au acces la tot felul de lucruri pe care nu ar trebui să le vadă pe telefoane. Copiii mei nu au telefoane [inteligente], și nici eu, și știți, și dacă există un lucru pe care un creștin l-ar putea face pentru a rezista tendinței, ar fi să-și arunce smartphone-ul în râu. Deși asta nu ar fi bine pentru râu, așa că poate mai bine-l ardeți sau ceva de genul.
Știți, este un punct serios. Cred că aceasta este întrebarea pentru mine acum: ce vor face bisericile, ce vor face creștinii cu privire la locul unde ne va duce tehnologia? Ce începem să facem când inteligența artificială va intra cu adevărat în online, iar metaversul va deveni un lucru mai mare decât este acum? Ce vom face cu asta? Care este atitudinea spirituală, ce reprezintă asta simbolic în mitologia creștină? E doar ceva ok și atât? Sunt doar minunile științei? Pentru că mi se pare că e ca și cum aș mânca din nou, în fiecare zi, acel măr. Urmează lucrurilor spuse de șarpe; este mai degrabă Cain decât Abel. După cum spun, este destul de demonic. Și nu prea știu ce să fac în privința asta. Dar există un sentiment, în mintea mea, că, dacă cineva a înțeles bine, Amish au înțeles bine, în atitudinea lor inteligentă față de tehnologie – nu că sunt un expert în Amish, ci doar din ceea ce știu despre ei, acest tip de atitudine critică. Și l-ați menționat pe Wendell Berry — el este probabil cel mai bun exemplu de gânditor creștin care știe despre aceste lucruri. S-a gândit de mult la asta, la fel și Ivan Illich, la fel și Jacques Ellul, despre care am scris și eu recent. Așa că ar fi timpul să începem să redescoperim acești oameni, pentru că nu e ca și cum nu s-a făcut această critică, dar acum devine din ce în ce mai urgent. Și cred că aceasta este marea provocare pentru creștini, astfel încât ei să nu fie absorbiți de acest lucru întunecat care se preface a fi lumină.
Mesajul lui Paul Kingsnorth este același cu al cardinalului Caffarra: singurul mod prin care veți putea spune adevărul este să vă străduiți constant să trăiți în adevăr. Nu putem fi neutri în privința asta. Nu există nicio modalitate de a sta în afara marii bătălii a timpului nostru. Este aici, este acum și trebuie să alegeți.
Traducere de la https://www.theamericanconservative.com/live-not-by-lies-the-apocalypse-version/
Reacționarii 