Triumful Fundamentaliștilor Iluminiști

Se pare că întreaga lume ar trebui să arate, să sune și să se comporte ca Occidentul liberal

de Sohrab Ahmari

Cine a câștigat ultimul război cultural? Mă refer la luptele referitoare la islam, imigrație și democrația liberală care au tulburat Occidentul după 11 septembrie. În acei ani, cele două tabere opuse nu erau vigilantiștii woke versus persoanele non-woke, ci „fundamentaliştii iluminişti” și „relativiștii culturali”, așa cum s-ar fi caracterizat, polemic, unii pe ceilalți.

Cei dintâi (fundamentaliştii) credeau cu ardoare că întreaga lume ar trebui să adopte liberalismul – o ideologie pe care o vedeau drept punctul final universal al întregii societăţi umane. Cei din urmă (relativiștii) negau sau minimalizau universalitatea liberalismului occidental și considerau că Occidentul însuși ar trebui să fie suficient de încăpător pentru a tolera popoarele și idealurile nonliberale.    

Judecând după ce se întâmplă la Cupa Mondială din 2022, găzduită de Qatarul categoric neliberal, fundamentaliștii iluminismului i-au învins, acum, complet pe relativiști. Niciun meci nu poate merge înainte, se pare, fără ca una sau ambele echipe occidentale să îngenuncheze  sau  să fluture culorile curcubeului. Scenele cu activiști LGBT care se ceartă cu personalul de securitate angajat de Qatar pentru meciuri sau care întrerup, chiar, cu steaguri Pride  meciurile sunt deja ceva obișnuit.

Componenta relativistă a liberalismului – sceptică față de Occidentul însuși, grăbită să se plece în fața pretențiilor popoarelor „subalterne” – a fost învinsă și tot ce a mai rămas este insistența că Doha (și Teheran, și Moscova și Beijing etc.) seamănă cu Districtul Castro (cartier din San Francisco simbolic pentru mișcarea LGBT – n.n.), cu steaguri Black Lives Matter și Progress Pride fluturate mereu.

Este o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor. Căci în primii ani ai Războiului împotriva Terorii dus de SUA după 2001, relativiștii erau cei care controlau culmile dominante ale culturii liberale, chiar dacă fundamentaliștii au avut, de partea lor, accesul la urechile administrației Bush.

Fundamentaliştii iluminişti – scriitori precum Paul Berman, Douglas Murray şi Christopher Hitchens, precum şi critici musulmani ai islamului precum Ayaan Hirsi Ali şi Ibn Warraq – au insistat că societăţile non-occidentale, în special cele musulmane, ar trebui să îmbrăţişeze „valorile occidentale”, chiar și cu ”asistența militară” a SUA dacă este necesar. Prin „valori occidentale”, ei înțelegeau individualism liberal, secularism oficial și scepticism în stil iluminist. În ceea ce privește musulmanii care locuiesc în granițele Occidentului, fundamentaliștii iluminişti au respins „multiculturalismul” (vă amintiţi acel vechi cuvânt de ordine?). În schimb, ei cereau ca toate comunitățile să se supună pluralismului și libertății de gândire și de exprimare, care erau bijuteriile coroanei Occidentului.

Tabăra relativistă cuprindea gânditori liberali atenți, precum academicianul olandez Ian Buruma, care a criticat cruciadele misionare liberale și s-a întrebat dacă era o idee înțeleaptă să fie ridicați câțiva musulmani și foști musulmani laici drept singurii interlocutori legitimi ai Occidentului cu vasta și complexa Casă a Islamului. Tabăra a atras, de asemenea, o mulțime de academicieni, de o calitate foarte variabilă, care au „interogat” și „problematizat” valorile occidentale, văzându-le drept impunere a puterii albe, masculine, hetero. Ceva mai fundamentați au fost cei care au văzut în retorica „libertății” o ideologie legitimatoare care mergea perfect pentru construirea imperiului și a unui nou aparat rapace de securitate și supraveghere post 9/11.

Nu este corect, desigur, să numim toate aceste figuri ca fiind „relativiste”, la fel cum nu este în întregime corect să îi descriem pe membrii celeilalte tabere drept „fundamentaliști”. Ideea este că, în linii aproximative, aceste două tabere au existat și că pe atunci s-au opus feroce una celeilalte. Cei care erau absolutiști cu privire la idealurile iluminismului influențau ramura executivă a guvernului american în anii Bush (dar au fost din ce în ce mai respinși în presa neoconservatoare când a venit vorba de chestiunile socioculturale). În schimb, cei care pe atunci se îndoiau aveau la dispoziție New York Review of Books și New York Times Magazine.

Astăzi, prin contrast, fundamentaliștii (sau absolutiștii, dacă preferați) au totul: războaiele americane pentru liberalism și împotriva iliberalismului sunt purtate de o administrație democrată, sunt aplaudate în New York Times, impulsionate de Big Tech și promovate de propaganda de la Hollywood. Corporațiile occidentale și echipele sportive au apărut ca ambasadori la nivel mondial ai ideii că întreaga lume ar trebui să arate, să sune și să se comporte precum Occidentul liberal.

Ironia supremă este că, pe măsură ce noul război cultural a depășit coordonatele celui vechi, mulți dintre fundamentaliști sunt nemulțumiți de triumful taberei lor. Douglas Murray, pe care îl consider un prieten, este un important polemist anti-woke. Ayaan Hirsi Ali a comparat vigilantismul woke cu – ai ghicit – vechiul ei dușman, Islamul. Ei, și alții ca ei, ar insista că valorile occidentale a căror impunere panta ta ethne (în toate neamurile – n.n.) o slujeau cu devotament erau altele – și mai bune – decât cele de acum. Dar, dacă am aplica principiile lor de odinioară, ar fi greu de găsit ceva inacceptabil astăzi în comportamentul sportivilor occidentali woke din Doha.

Universalismul lor a fost unul pur negativ, tânjind după libertate fără a se întreba pentru ce anume să fie libertatea. Ei au insistat asupra unui lucru imposibil: guverne „laice” care să nege natura omului ca ființă religioasă, ce ridică mereu altare publice. Vigilantismul „woke” a umplut vidul creat cu o poveste consistentă despre ce înseamnă o viață bună (oricât de perversă ori pervertită ar fi aceasta) și a răspuns cu noi liturghii nevoilor acestei ființe religioase care este omul,. Așa cum adesea se întâmplă, iluminismul liberal a eșuat pentru că a reușit.

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/triumph-of-the-enlightenment-fundamentalists/



Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s