În fata revoluției, se cuvine să ne aducem aminte ca singura, unica, adevărata revoluție ne aparține nouă, este moștenirea noastră pe care am primit-o de la părinții noștri. Continuă lectura „Contra-revoluția este revoluție”
de Antony P. Mueller (Mises Institute)
Marxismul cultural este un alt nume dat neo-marxismului din ce în ce mai popular în Statele Unite. Această nouă teorie susține că forța care dirijează revoluția socialistă nu este proletariatul, ci intelectualitatea. În vreme ce marxismul a dispărut, în mare măsură, din mișcarea muncitorească, teoria marxistă ia amploare în instituțiile culturale, în lumea academică și în mass-media. Acest ”marxism cultural” își are originile la Antonio Gramsci (1891-1937) și la Școala de la Frankfurt. Teoreticienii marxismului au ajuns a concluzia că proletariatul nu va juca rolul așteptat, de ”obiect revoluționar”. De aceea, pentru ca revoluția să aibă loc, mișcarea trebuie să se bazeze pe liderii culturali care să distrugă actuala moralitate și cultură dominantă, majoritar creștină, și care, apoi, să dirijeze masele dezorientate spre comunism, care va fi privit ca noua lor credință. Scopul mișcării este de a instaura o guvernanță globală, în care intelectualii marxiști au ultimul cuvânt. În acest sens, marxiștii culturali sunt o continuare a ceea ce a început revoluția rusă. Continuă lectura „Este marxismul cultural noua ideologie a Americii?”
„Tinerilor care, până nu sunt «reeducaţi» în mediul academic, încă însetează după adevăr, li se predă în loc de adevăr «istoria ideilor» sau interesul le este deturnat înspre studii «comparative», iar atotpătrunzătorul relativism şi scepticism întipărit în aceste studii e de ajuns ca să ucidă aproape în toţi setea firească de adevăr. Continuă lectura „Reeducarea tinerilor prin relativism”
de Rod Dreher
Vești teribil de proaste dinspre Europa
Astăzi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și-a anunțat decizia în procesul „Wunderlich împotriva Statului german”. În decizie se arată că acțiunile întreprinse de autoritățile germane nu au încălcat drepturile fundamentale ale familiei Wunderlich.
„Suntem extrem de dezamăgiți de această decizie a Curții. Nesocotește dreptul părinților din toată Europa de a-și crește copiii fără un amestec excesiv din partea Statului. Petra și Dirk Wunderlich nu doreau altceva decât să-și educe copiii în armonie cu convingerile lor și au hotărât că mediul de acasă ar fi locul cel mai potrivit pentru aceasta. Copiii merită o astfel de grijă afectuoasă din partea părinților. În prezent, le explicăm soților Wunderlich ce opțiuni au, inclusiv aceea de a-și prezenta cazul în fața Înaltei Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului”, a declarat Robert Clarke, Directorul diviziei European Advocacy din cadrul organizației ADF International și coordonatorul echipei de avocați a familiei Wunderlich. Continuă lectura „Copiii germani școliți acasă au pierdut”
lui Paul
Deseori se face referire în discursul public românesc la supraviețuirea comunismului ca problemă semnificativă a societății, la nevoia condamnării și anihilării oricăror rămășițe ale acestuia – și, evident, la înlăturarea celor identificați a fi comuniști. Problema, însă, este că acești promotori ai anti-comunismului par a lupta numai cu ipostaza defunctă a comunismului, cu cadavrul lui – singurul pe care îl pot recunoaște – și nu sesizează cum crește, chiar lângă ei, forma sa nouă și vie (nu de puține ori chiar cu ajutorul lor), formă căreia îi duc mai departe ideile, deseori sub titlu de „anti-comunism” sau „eliberare de metehnele comunismului”. Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (I)”
„Dar adevărul e că doar crezând în Dumnezeu putem critica cu tărie statul. Odată ce-L abolim pe Dumnezeu, statul însuși devine dumnezeu. Lucrul acesta este scris în toată istoria omenirii; dar e scris cel mai evident în istoria recentă a Rusiei Comuniste, cea creată de Lenin. Acolo statul este dumnezeu, ba cu atât mai deplin dumnezeu, deoarece proclamă cu tăria tunetului, la fel ca orice dumnezeu care se cere slăvit, porunca cea dintâi și cea mai importantă: „Să nu ai alți dumnezei în afară de mine.” Continuă lectura „Nu religia, ci lipsa religiei este opiumul pentru popoare”
Puși în fața noilor transformări aduse de „Revoluția permanentă” – numită, în etapa actuală, „progresism” – mulți fac ceea ce sufletele obișnuite, lipsite de cutezanță, au făcut în toate epocile.
Zâmbind, ei situează astfel de transformări în categoria imposibilului. Pe de o parte fac asta pentru că dacă ar acepta posibilitatea unor astfel de schimbări, le-ar da peste cap rutina mentală. Și, pe de altă parte, pentru că le văd ca fiind deviante de la ceea ce este decent, rezonabil. Continuă lectura „Complicitatea banalului”
Femeile au nevoie de propriul lor traseu de viață, și merităm unul care să fie potrivit cu noi însene. Pentru a-l construi, trebuie să aflăm și să afirmăm adevărul despre ce le aduce femeilor fericirea. Continuă lectura „Scenariul de viață trasat de feminism a făcut nefericite multe femei”
de Joe Sobran (fragment)
«Multe „știri” au drept subtext lupta dintre băieții buni progresiști și ticăloșii reacționari. În pofida eticii neutralității pe care trebuie să o afișeze jurnaliștii, un angajament moral inconfundabil își face loc în reportajele despre conflictul dintre papă și teolog, guvern și protestatar, patroni și muncitori, alb și negru, bărbat și femeie. Simțim cum ni se transmit indicii legate de cine e cel care ar trebui să dispară. Continuă lectura „Conservatorism versus jurnalism”
Cauzele crizei civilizaționale (și posibilului colaps) spre care sunt semne că ne îndreptăm nu sunt politice, ci spirituale; probema e la bază una spirituală (duhovnicească), extinsă apoi în sfera morală și finalmente trecută și în politic. Trebuie luptat și politic, pentru a ține sub control efectele și simptomele crizei, dar mai importantă e renașterea spirituală: căci de acolo vine tăria, de acolo virtutea. Din credință. Credința ne dă puterea de a birui. Continuă lectura „Cauzele crizei actuale”
Reacționarii 