de James George Jatras
Trei seturi de sfaturi practice ale lui James George Jatras, de la Ron Paul Institute, despre cum să trecem prin noaptea cruntă care a coborât peste omenire:
”În primul rând, fiți vigilenți împotriva înșelăciunii, în nişte vremuri în care, cu siguranță, oamenii răi și impostorii vor fi din ce în ce mai răi, înșelând și lăsându-se înșelați. Trebuie să recunoaștem că aceasta este o sarcină dificilă, având în vedere minciuna omniprezentă care ne înconjoară și suprimarea disidenței. Încercați să separați adevărul de minciună, dar nu deveniți obsedați, pentru că, în multe cazuri, oricum nu veți putea fi siguri.
Concentrați-vă cel mai mult pe ceea ce este aproape de voi și pe oamenii cei mai importanți pentru voi. … Fiți sceptici – cu privire la toată lumea. … S-ar putea să existe un cost. După cum spunea Soljenițîn: „Cel care alege minciuna ca principiu alege inevitabil violența ca metodă”.
În al doilea rând, ca gestionari ai fiecărei sarcini lumești plasate asupra noastră de Dumnezeu și de alți oameni – ca tați și mame, ca soți și soții, ca fii și fiice, ca vecini, ca studenți, ca muncitori, ca cetățeni, ca patrioți – trebuie să avem grijă, cu prudență, de cei față de care avem o datorie, în limitele puterii și înțelepciunii limitate care ne-au fost alocate.
Începeți cu voi înșivă. Fiți cât mai autosuficienți cu putință. Implicați-vă în comunitatea voastră; acel slogan de stânga este de fapt unul bun: gândiți la nivel global, acționați la nivel local. Împrieteniți-vă cu vecinii voștri. Învățați o meserie reală – electricitate, instalații sanitare, tâmplărie. Faceți agricultură! Nu vă duceți la facultatea de drept, pentru numele lui Dumnezeu! Ocupați-vă să fiți în formă. Mâncaţi și dormiţi așa cum e bine. Asiguraţi-vă că aveți o mulțime de lucruri esențiale: mâncare, combustibil, aur, muniție. Învățați să trageți. Limitați timpul petrecut la calculator și la telefon.
Cultivați relații personale sănătoase – cele reale, nu cele virtuale. Căsătoriți-vă de tineri, faceți copii – mai ales femeile – nu vă lăsați seduși de toate prostiile legate de „carieră”. [Nimeni pe patul de moarte nu a spus vreodată: „Doamne, mi-aș fi dorit să fi petrecut mai mult timp la birou”.] Citiți cărți vechi. Cultivați virtutea. Mergeți la biserică.
Simplul fapt de a fi ceea ce cândva era considerat normal și de a duce o viață productivă devine cel mai revoluționar act pe care cineva îl poate face. Având în vedere acest lucru, găsiți puterea de a fi într-adevăr revoluționari!
Ați văzut și voi meme-ul: «Vremurile grele creează oameni puternici; Oamenii puternici creează vremuri bune; Vremurile bune creează oameni slabi; Oamenii slabi creează vremuri grele.» Ei bine, continuați-o de la generația de slăbănogi care vi le-a adus: vremurile grele, ele sunt un dat. Dar nu vor dura la nesfârșit. Dacă veți trece prin ele – și unii dintre voi nu vor reuși – vom vedea ce posibilități, până acum literalmente de neimaginat, ar putea exista atunci. Dar va trebui să fiți personal apți pentru a profita de ele. De asemenea, va trebui să faceți parte dintr-un fel de comunitate sustenabilă de oameni cu aceleași preocupări.
În al treilea rând, pentru aceia dintre voi care sunteți credincioși, în special creștini: trebuie să ne rugăm neîncetat, fermi în credința că, orice greutăți ar putea să ne aștepte, chiar și firele de păr din capul nostru sunt toate numărate, iar triumful final al Adevărului nu este niciodată pus la îndoială.
Mulțumesc și mult noroc. Veți avea nevoie de el.”
Fragment din http://ronpaulinstitute.org/archives/featured-articles/2022/september/08/it-s-even-later-than-you-thought/, preluat prin intermediul paginii de Fb a d. Paul Ghițiu