Paștile 1928 – Scrisoare dintr-o închisoare sovietică

Serge Schmemann, fiul Părintelui Alexander Schmemann, menționează în minunatul lui volumaș „Ecouri dintr-un pământ natal”, o scrisoare din partea unui membru al familiei sale dintr-o generație mai veche, care a petrecut mai mulți ani în închisorile sovietice și a murit acolo. Scrisoarea, scrisă în noaptea Paștilor din 1928 este către un alt membru al familiei, ”Unchiul Grișancik” (acesta era Grigory Trubețkoi care a reușit să emigreze în Paris). Această scrisoare ar trebui să devină una de referință pentru literatura ortodoxă și să fie martor pentru credința care i-a susținut pe atât de mulți și reînvie acum în atâtea locuri. Biruința Învierii transcende atât de mult celula sa, încât mă mir că pereții au rămas în picioare. O recomand fără cea mai mică rezervă. Continuă lectura „Paștile 1928 – Scrisoare dintr-o închisoare sovietică”

Despre cum a supraviețuit nihilismul până în zilele noastre și despre nihiliștii dintre noi

Denumim prin nihilism ideologia potrivit căreia nu există un Creator sau Cârmuitor al Creației, nu există un scop în sine al Creației (Pronie), nici o morală obiectivă cu izvor transcendent (divin), ci doar obiectivul atingerii fericirii individuale și colective a omului în această lume – exprimat, generic, ca libertate, egalitate și fraternitate – prin diverse mijloace care se revendică de la rațiune. Continuă lectura „Despre cum a supraviețuit nihilismul până în zilele noastre și despre nihiliștii dintre noi”

De la realismul socialist la arta corectă politic

de Ryszard Legutko

Socialismul şi democraţia liberală manifestă asemănări izbitoare și în domeniul creaţiei artistice. Şi într-un sistem, şi în celălalt, creaţia artistică este deseori profund politică şi corelată cu programul de luptă pentru o lume mai bună. Diferenţa constă în faptul că, în timp ce în comunism s-a început cu impunerea realismului socialist tuturor creatorilor şi a materialismului istoric intelectualilor, iar pe măsura dezintegrării regimului creaţia se îmbogăţea şi se diversifica, în democraţia liberală actuală observăm un proces invers: odată cu consolidarea ei, creşte schematismul și dogmatismul ideologic. Arta socialistă şi cea democrat-liberală se orientează mai puțin după criteriul frumosului – considerat a fi anacronic -, în schimb prevalalează criteriul corectitudinii. Gândirea şi opera de artă trebuie să fie corecte. Continuă lectura „De la realismul socialist la arta corectă politic”

În mașină cu Big Brother

de Rod Dreher

În The Age of Surveillance Capitalism („Era capitalismului care ne supraveghează”), Shoshana Zuboff scrie despre cum se ocupă societățile de asigurări auto să determine echiparea mașinilor cu tot soiul de senzori („știința telematicii”), care să le furnizeze informații despre comportamentul individual al șoferilor. Cu alte cuvinte, compania la care te-ai asigurat te va supraveghea de fiecare dată când te urci la volan. Asigurătorii din sănătate vor și ei același lucru, ca să-și monitorizeze clienții: dacă aceștia își respectă sau nu regimul de exerciții, dacă țin dietele prescrise, și așa mai departe. Firmele de consultanță încurajează această atitudine. Zuboff scrie: Continuă lectura „În mașină cu Big Brother”

Două căi, o singură utopie

Atât comunismul cât şi democraţia liberal-progresistă sunt considerate de către adepţii lor a fi stadii ultime şi optime ale evoluției politice: sfârşitul istoriei înţelese ca serie de transformări structurale. Potrivit marxiştilor, comunismul avea să fie sfârşitul acestor transformări, cu alte cuvinte nu exista nicio raţiune sau motiv ca în urma lui să apară vreun alt sistem mai bun. În mod similar, nu poate apărea nimic nou şi mai bun după democraţia liberală care, potrivit convingerii unanime, deşi rareori formulată direct, ar fi epuizat şirul de transformări structurale. După părerea categoriei aferente de adepți, fiecare din cele două regimuri ar fi atins maximul a ceea ce omenirea poate atinge la nivel politic, astfel că pe viitor istoria nu ar mai putea însemna decât o perfecţionare a sistemului respectiv: comunismul ar perfecţiona și mai mult sistemul comunist, iar democraţia liberală, pe cel liberal-democrat, în forme tot mai progresiviste. Continuă lectura „Două căi, o singură utopie”

Totalitarismul acestor vremuri

de Rod Dreher

V-am mai adus aici la cunoștință, din când în când, comentarii auzite de la diverse persoane, cititori de-ai mei sau alții, care și-au trăit o parte din viață sub comunism și care acum observă cum aspectele centrale ale vieții lor sub comunism încep să se desfășoare în Occident. Azi dimineață, la o conferință a Universității Notre Dame, am întâlnit un profesor care a emigrat aici, cândva în tinerețe, dintr-o țară a lagărului socialist. I-am vorbit despre acest fenomen, și l-am întrebat apoi dacă vede vreo legătură cu propria-i experiență. Continuă lectura „Totalitarismul acestor vremuri”

De la „ridicarea conștiinței revoluționare” la „awareness”-ul corectitudinii politice

de Ryszard Legutko

În comunism, răul politic era perceput ca avându-şi originea în actul intim, interior, al dezavuării sau al incapacităţii organice de a accepta mesajul comunist. Acest rău, însă, putea fi contracarat. Statul comunist aplica variate programe de reeducare a conştiinţei sau, mai curând, aşa cum se spunea în comunism, de ”ridicare a nivelului conștiinței revoluționare”, menite să elimine deprinderile „greșite” din gândire şi, în felul acesta, să îndrepte voinţa umană spre scopuri adecvate. Continuă lectura „De la „ridicarea conștiinței revoluționare” la „awareness”-ul corectitudinii politice”

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)

În prima parte a textului (vezi aici) spuneam că reziliența ideilor de tip comunist (nihilist/socialist) decurge din faptul că rezultatele efective ale punerii lor în practică sunt oarecum contrare a ceea ce s-a sperat și intenționat la început; așadar, ce e mai firesc pentru generațiile următoare – care trăiesc doar consecințele, dar nu mai cunosc iluziile cu care s-a pornit la drumul sfârșit în groapă – dacă nu să și le facă din nou în termenii inițiali? Când impunerea libertății, egalității și tovărășiei au generat supunere, sărăcie universală egal distribuită de o minoritate privilegiată și suspiciune generalizată, nu e normal ca cei născuți în supunere, în sărăcie sub privilegiați de partid și de stat și în suspiciune să caute din nou libertate, egalitate și solidaritate? Și, tributari instrumentarului conceptual modern, nu e cel mai la îndemână să cadă în aceeași capcană și să o facă pe căi similare primei încercări, cea care i-a adus unde i-a adus? Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)”

Cu tristețe, despre omul contemporan

Omul de azi

Se spune că oamenii de azi sunt oamenii hrăniți cel mai bine, din toată istoria. În același timp, sunt și oamenii cei mai slabi de înger.

Se mai spune că oamenii de azi trăiesc în cea mai avansată societate, din punct de vedere tehnologic, din istorie. În același timp, sunt și oamenii cei mai dependenți de confort și de consum. Continuă lectura „Cu tristețe, despre omul contemporan”