Liberalism ireal pentru o lume ireala

Individualismul arată foarte diferit pentru cei ale căror vieți le exclude și de care se dispensează

de Henry George

Țara-fantomă a tărâmului digital este un substitut slab pentru interacțiunea din lumea reală, deoarece internetul este o lume de vis. Acesta este miezul problemei: liberalismul este la fel de ireal. În timp ce conservatorii pot fi, de asemenea, predispuși la ficțiuni partizane, argumentul meu central este că liberalismul ca filozofie se bazează pe fantezie, deconectat de realitatea noastră umană, creând o lume care este ostilă vieții comune.

Continuă lectura →

Ordinea liberală e deja moartă

de Paul Kingsnorth

În vara anului 1990 stăteam în locul unde fusese zidul Berlinului și mă minunam de ce se întâmplase în Europa. Nu numai eu – restul orașului, restul continentului, își punea aceeași întrebare.

Aveam 18 ani și pornisem împreună cu un prieten într-un tur cu trenul prin Europa, ca să vedem cum arată lumea de dincolo de orășelul nostru de provincie din Anglia; întâmplarea făcuse să nimeresc într-un punct crucial al istoriei: în capitala germană divizată, cu doar un an în urmă se terminase, în sfârșit, Al Doilea Război Mondial, fără să se fi tras niciun foc de armă.

Continuă lectura →

Abandonarea conservatorismului ghemuit în defensivă

Pentru un conservatorism care să nu fie liberalism

de Patrick J. Deneen

Cu puțin timp înainte de alegerile generale din 2016, specialistul în drept constituțional Mark Tushnet a scris un articol uluitor de îndrăzneț (aici), care făcea un apel să se termine odată cu ceea ce el numea „constituționalismul liberal ghemuit defensiv”. Anticipând o victorie facilă pentru Hillary Clinton și o schimbare iminentă în componența Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, el chema la introducerea unei jurisprudențe revoluționare, care să răstoarne la modul agresiv detestatele precedente conservatoare (sau chiar clasic-liberale); declara că „războiul cultural” a fost câștigat necondiționat de stânga ideologică progresistă; și insista că stânga progresistă trebuie, prin urmare, să guverneze în consecință – tratându-și dușmanii conservatori învinși cu o „linie dură”, similară celei a Aliaților „în Germania și Japonia după 1945”.

Continuă lectura →

Patru mari întrebări pentru Contrarevoluție

Căutând claritatea în contradicții

de N. S. Lyons

Eram pe la mijlocul unui articol lung și destul de diferit de cel de față, când am ajuns în final la concluzia că nu prea am de ales și trebuie mai întâi să-l scriu pe acesta. În ultimele săptămâni, gândurile mi-au fost tulburate de o serie de întrebări, pe care până la urmă m-am simțit obligat să le pun pe hârtie.

Continuă lectura →

Reacționarul rațional

Rod Dreher

La cina de aseară, pe terasa unui restaurant din jumătatea numită Buda a orașului unde mă aflu, am cunoscut un conservator american mutat de curând la Budapesta, adus la disperare de situația din America. El încearcă să-și dea seama în care dintre țările grupului de la Vișegrad să se stabilească. „S-a terminat cu America”, mi-a spus el mânios.

Continuă lectura →

Reflecții pe marginea discursului lui Soljenițîn la Harvard

Sergiu Klainerman

În discursul pe care l-a ținut în 1978 la deschiderea anului universitar de la Harvard, intitulat A World Split Apart („O lume sfâșiată”), Aleksandr Soljenițîn, un dușman îndârjit al sistemului sovietic, a făcut o critică dură și perspicace a Occidentului – o societate pe care el a caracterizat-o ca slăbită spiritual de un materialism endemic. Omul care, forțat cu patru ani înainte să-și părăsească propria țară, îi încuraja pe concetățenii lui „să nu trăiască în minciună”, ne-a dat o superbă lecție despre cum să nu ne lăsăm orbiți de propriul sentiment de superioritate și ne-a îndemnat să ne punem întrebări dure despre cine suntem și încotro mergem. Continuă lectura „Reflecții pe marginea discursului lui Soljenițîn la Harvard” →

Provocarea marxismului (partea a-II-a)

de Yoram Hazony

(pentru partea I a eseului, click aici)

V. Dansul liberalismului cu marxismul

Se spune deseori că liberalismul și marxismul sunt „contrarii”, cu liberalismul ferm hotărât să-l elibereze pe individ de coerciția din partea statului și marxismul susținând coerciția nelimitată întru realizarea societății reconstituite. Dar dacă se dovedește că liberalismul are o tendință de a face loc marxiștilor și de a le transfera puterea, în termen de câteva decenii? Departe de a fi contrariul marxismului, liberalismul n-ar fi altceva decât o poartă spre marxism. Continuă lectura „Provocarea marxismului (partea a-II-a)” →

Provocarea marxismului (partea I)

de Yoram Hazony

I. Colapsul liberalismului instituțional

Timp de o generație după căderea Zidului Berlinului, în 1989, majoritatea americanilor și a europenilor au privit marxismul ca pe dușmanul care fusese înfrânt o dată pentru totdeauna. Dar se înșelau. După doar 30 de ani, marxismul s-a întors și face o încercare uluitor de reușită în a pune stăpânire pe cele mai importante companii mediatice din America, alături de universități și școli, mari corporații și organizații filantropice, ba chiar și instanțe de judecată, structuri guvernamentale și unele Biserici. Continuă lectura „Provocarea marxismului (partea I)” →

„Revoluția” aceasta nu este ceea ce pare a fi

de Sohrab Ahmari

America nu este în toiul unei revoluții – avem de-a face cu un puci contrarevoluționar. Acum vreo patru ani, categoria aceea de oameni care dobândiseră poziție și influență ca urmare a globalizării s-a văzut împinsă afară de la putere pentru prima dată după decenii. Acești oameni au văzut îngroziți cum alegători din toată lumea au ales Brexitul, pe Donald Trump și alte variante populiste și naționalist-conservatoare. Continuă lectura „„Revoluția” aceasta nu este ceea ce pare a fi” →

LITURGHIA PROGRESISMULUI

de Adrian Vermeule

În cartea sa „Vechiul Regim și Revoluția”, Alexis de Tocqueville descria Revoluția Franceză ca pe o mișcare religioasă:

Idealul pe care și l-a propus Revoluția Franceză nu era doar o schimbare în sistemul social francez, ci nici mai mult, nici mai puțin decât o regenerare a întregii specii umane, creând o atmosferă de fervoare misionară și, de fapt, căpătând toate aspectele unei renașteri religioase – spre marea consternare a observatorilor contemporani. Ar fi poate mai nimerit să spunem că a evoluat într-un soi de religie. Continuă lectura „LITURGHIA PROGRESISMULUI” →