Ideea și practica Revoluției (IV)

p. Serafim Rose

(pentru părțile I, II și III click aici, aici și aici)

Prima figură pe care o vom descrie succint este Marx, cel care alături de Engels, a pus bazele marxismului pe care-l vedem azi în Rusia (prelegerea are loc în anii 1970 – n.n.). Engels însuși era un proprietar de fabrică din Manchester care trăia în Anglia. Marx era un gazetar evreu care, din câte se pare, nu a muncit mai deloc toată viața sa, era mereu agitat de idei revoluționare și se gândea în permanență cum să aducă la îndeplinire revoluția. În anul 1844 cei doi s-au întâlnit la Paris și au aderat la Liga Comunistă, un mic grup secret de revoluționari asemănător „Grupului celor cinci” despre care am citit în Dostoievski (în romanul ”Demonii” – n.n.). Potrivit lui Engels, acest grup mic nu reprezenta în fapt altceva decât o filială germană a societăților secrete franceze. Grupul a încercat să se infiltreze în alte grupuri, producea materiale de propagandă și lucra asupra dezvoltării unui sistem de succes. Continuă lectura „Ideea și practica Revoluției (IV)” →

Nihilismul (III). Programul nihilist

de Eugene (p. Serafim) Rose

Războiul împotriva lui Dumnezeu, având ca urmare proclamarea domniei nimicului – ceea ce înseamnă triumful incoerenţei şi al absurdităţii, întregul plan fiind dirijat de satan – acestea sunt, pe scurt, teologia şi semnificaţia nihilismului. Însă omul nu poate trăi pe baza unei negări atât de flagrante; spre deosebire de satan, el nici măcar nu şi-o poate dori pentru ea însăşi, ci numai dacă o confundă cu ceva pozitiv şi bun. Şi, într-adevăr, nici un nihilist cu excepţia câtorva momente de frenezie şi entuziasm, sau poate de disperare nu şi-a privit negarea ca fiind altceva decât un mijloc de a atinge un scop mai înalt: nihilismul îşi promovează ţelurile satanice prin intermediul unui program pozitiv. Continuă lectura „Nihilismul (III). Programul nihilist” →

Nihilismul (II). Închinarea la nimic

de Eugene (p. Serafim) Rose

Nici un om nu trăieşte fără un dumnezeu, am spus acest lucru destul de des până acum; deci cine – sau ce – este dumnezeul nihilistului? Acesta este nihil, nimicul însuşi – nu nimicul absenţei sau al ne-existenţei, ci cel al apostaziei şi al negării; el este „cadavrul“ „Dumnezeului celui mort”, care îl apasă atât de greu pe nihilist. Continuă lectura „Nihilismul (II). Închinarea la nimic” →

Nihilismul (I). Răzvrătirea: războiul cu Dumnezeu

de Eugene (p. Serafim) Rose

…trebuie să privim în faţă un fapt pe care l-am sugerat deja, dar pe care nu l-am cercetat încă pe deplin: nihilismul este însufleţit de o credinţă la fel de puternică, în felul ei, şi cu rădăcini tot spirituale, ca şi credinţa creştină pe care el încearcă să o distrugă şi să o uzurpe; reuşita şi exagerările lui nu pot fi explicate altfel. Continuă lectura „Nihilismul (I). Răzvrătirea: războiul cu Dumnezeu” →

Despre cum a supraviețuit nihilismul până în zilele noastre și despre nihiliștii dintre noi

Denumim prin nihilism ideologia potrivit căreia nu există un Creator sau Cârmuitor al Creației, nu există un scop în sine al Creației (Pronie), nici o morală obiectivă cu izvor transcendent (divin), ci doar obiectivul atingerii fericirii individuale și colective a omului în această lume – exprimat, generic, ca libertate, egalitate și fraternitate – prin diverse mijloace care se revendică de la rațiune. Continuă lectura „Despre cum a supraviețuit nihilismul până în zilele noastre și despre nihiliștii dintre noi” →

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)

În prima parte a textului (vezi aici) spuneam că reziliența ideilor de tip comunist (nihilist/socialist) decurge din faptul că rezultatele efective ale punerii lor în practică sunt oarecum contrare a ceea ce s-a sperat și intenționat la început; așadar, ce e mai firesc pentru generațiile următoare – care trăiesc doar consecințele, dar nu mai cunosc iluziile cu care s-a pornit la drumul sfârșit în groapă – dacă nu să și le facă din nou în termenii inițiali? Când impunerea libertății, egalității și tovărășiei au generat supunere, sărăcie universală egal distribuită de o minoritate privilegiată și suspiciune generalizată, nu e normal ca cei născuți în supunere, în sărăcie sub privilegiați de partid și de stat și în suspiciune să caute din nou libertate, egalitate și solidaritate? Și, tributari instrumentarului conceptual modern, nu e cel mai la îndemână să cadă în aceeași capcană și să o facă pe căi similare primei încercări, cea care i-a adus unde i-a adus? Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)” →

Cuvinte furate și Cuvântul lui Dumnezeu

Curentul politic dominant al ultimilor ani în spațiul occidental s-a revendicat de la concepte și valori acceptate și validate universal, dar cărora le-a falsificat în timp conținutul în spatele prestigiului unor termeni însușiți fraudulos („libertate”, „egalitate de șanse”, „drepturile omului”, „interesul superior al copilului”, „progres”, „liberalism”), etichete care au ajuns simple alibiuri pentru avansarea unei agende care, în fapt, le contrazice: Continuă lectura „Cuvinte furate și Cuvântul lui Dumnezeu” →

Reeducarea tinerilor prin relativism

„Tinerilor care, până nu sunt «reeducaţi» în mediul academic, încă însetează după adevăr, li se predă în loc de adevăr «istoria ideilor» sau interesul le este deturnat înspre studii «comparative», iar atotpătrunzătorul relativism şi scepticism întipărit în aceste studii e de ajuns ca să ucidă aproape în toţi setea firească de adevăr. Continuă lectura „Reeducarea tinerilor prin relativism” →

Complicitatea banalului

Puși în fața noilor transformări aduse de „Revoluția permanentă” – numită, în etapa actuală, „progresism” – mulți fac ceea ce sufletele obișnuite, lipsite de cutezanță, au făcut în toate epocile.

Zâmbind, ei situează astfel de transformări în categoria imposibilului. Pe de o parte fac asta pentru că dacă ar acepta posibilitatea unor astfel de schimbări, le-ar da peste cap rutina mentală. Și, pe de altă parte, pentru că le văd ca fiind deviante de la ceea ce este decent, rezonabil. Continuă lectura „Complicitatea banalului” →

„Filantropii” orbi ai lumii moderne

Lumea modernă produce și consumă o cantitate extraordinară de mărfuri intelectuale. Nu au existat niciodată atâția autori, atâția profesori, cercetători, laboratoare și instrumente, atâta talent, atâta hârtie. Dar, dacă încercăm să ne dăm seama de calitatea, iar nu de cantitatea lor, realizăm ce sunt toate acestea în realitate și vom fi stupefiați de gradul lor redus de inteligență. Inteligență în sens obișnuit, agilitate de a agita cuvinte, găsim în ele și le stăpânește; în schimb, inteligența reală nu este altceva decât o sărăntoacă alungată de peste tot. Continuă lectura „„Filantropii” orbi ai lumii moderne” →