„Oare epoca noastră nu este şi aşa îndeajuns de consternantă şi de consternată, oare spiritele nu sînt şi aşa destul de rătăcite? Trebuia să-l mai amestecăm în toată dezordinea şi vacarmul acesta şi pe diavol, în clipa cînd am avea nevoie, cum se spune, de un „mesaj pozitiv“ şi liniştitor? Continuă lectura „Marele trucaj”
de Ryszard Legutko
Educaţia clasică oferea o perspectivă exterioară în aprecierea contemporaneităţii. Această evaluare exterioară era, de regulă, mai puțin favorabilă perioadei contemporane, ceea ce favoriza idealizarea antichităţii sau a evului mediu. Continuă lectura „Educație și liberal-progresism (II)”
Când broscuța e aruncată în apă fierbinte, sare: a simțit primejdia morții. Când e fiartă la foc mic, o realizează prea târziu. O plecare smucită de pe loc a trenului din gară te trezește din moțăială și te uiți pe fereastra vagonului: e totul în regulă. O urnire silențiosă te lasă adormit. Nici nu știi când ai ajuns la kilometri buni distanță … Continuă lectura „Cine sunt moderații Europei?”
„Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecția lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția, și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută buna-cuviință. Continuă lectura „Cultura înaltă și morala”
Atât comunismul cât şi democraţia liberal-progresistă sunt considerate de către adepţii lor a fi stadii ultime şi optime ale evoluției politice: sfârşitul istoriei înţelese ca serie de transformări structurale. Potrivit marxiştilor, comunismul avea să fie sfârşitul acestor transformări, cu alte cuvinte nu exista nicio raţiune sau motiv ca în urma lui să apară vreun alt sistem mai bun. În mod similar, nu poate apărea nimic nou şi mai bun după democraţia liberală care, potrivit convingerii unanime, deşi rareori formulată direct, ar fi epuizat şirul de transformări structurale. După părerea categoriei aferente de adepți, fiecare din cele două regimuri ar fi atins maximul a ceea ce omenirea poate atinge la nivel politic, astfel că pe viitor istoria nu ar mai putea însemna decât o perfecţionare a sistemului respectiv: comunismul ar perfecţiona și mai mult sistemul comunist, iar democraţia liberală, pe cel liberal-democrat, în forme tot mai progresiviste. Continuă lectura „Două căi, o singură utopie”
de Rod Dreher
V-am mai adus aici la cunoștință, din când în când, comentarii auzite de la diverse persoane, cititori de-ai mei sau alții, care și-au trăit o parte din viață sub comunism și care acum observă cum aspectele centrale ale vieții lor sub comunism încep să se desfășoare în Occident. Azi dimineață, la o conferință a Universității Notre Dame, am întâlnit un profesor care a emigrat aici, cândva în tinerețe, dintr-o țară a lagărului socialist. I-am vorbit despre acest fenomen, și l-am întrebat apoi dacă vede vreo legătură cu propria-i experiență. Continuă lectura „Totalitarismul acestor vremuri”
de Ryszard Legutko
… în actualele societăţi democrat-liberale observăm un fenomen ciudat: cu cât educaţia capătă un caracter mai modern, cu atât nivelul ei scade. Toţi învaţă, toţi sunt învăţaţi, învăţătura, cum spune un cunoscut proverb, durează toată viaţa şi, cu toate acestea, dezrădăcinarea culturală a societăţii atinge noi niveluri. Conținutul trebuie predat cât mai simplu pentru a fi ușor receptat, dar această simplitate se dovedeşte curând a fi, la rândul ei, suficient de complicată, necesitând în continuare simplificare. Impulsul de a simplifica, de a reduce şi fragmenta nu are limită. Teoreticienii educaţiei lasă senzația că speră că la un moment dat vor ajunge la o ignoranţă atât de dură şi de completă, încât abia atunci omul modern își va putea lua avânt spre cunoaştere. Continuă lectura „Educație și liberal-progresism (I)”
de Rod Dreher
Cred că știți refrenul pe care-l tot aud de la un anumit gen de creștini conservatori, în privința cărții mele, Opțiunea Benedict: cum că ar fi un apel la retragerea din primele linii ale războiului cultural. Nu se înșală în totalitate. Chiar este un apel la dezangajare din linia principală a frontului și la adoptarea unor forme noi de rezistență, pentru că, în condițiile actuale, nu putem spera să învingem cu metodele convenționale. Continuă lectura „Ai grijă cum îți alegi luptele”
de Rod Dreher
Avem confirmarea oficială că suntem cea mai idioată civilizație din toată istoria umanității:
Adidas și-a retras de pe piață pantoful-sport creat pentru festivitățile ce marchează Luna Istoriei Negrilor, după ce produsul, colorat în întregime în alb, a ajuns să fie hulit pe Twitter.
Pantoful respectiv, o componentă a liniei de produse Ultraboost, era inclus și în colecția mai vastă de îmbrăcăminte și încălțări inspirate de „Renașterea din Harlem”, dar criticii susțin că atât culoarea sa, cât și materialul care ar fi fost utilizat pentru fabricație, ar fi un omagiu lipsit de sensibilitate.
Continuă lectura „Stalinism în varianta soft, cu un pic de kompromat”
de Ryszard Legutko
În comunism, răul politic era perceput ca avându-şi originea în actul intim, interior, al dezavuării sau al incapacităţii organice de a accepta mesajul comunist. Acest rău, însă, putea fi contracarat. Statul comunist aplica variate programe de reeducare a conştiinţei sau, mai curând, aşa cum se spunea în comunism, de ”ridicare a nivelului conștiinței revoluționare”, menite să elimine deprinderile „greșite” din gândire şi, în felul acesta, să îndrepte voinţa umană spre scopuri adecvate. Continuă lectura „De la „ridicarea conștiinței revoluționare” la „awareness”-ul corectitudinii politice”
Reacționarii 