de Patrick Deneen

În acest semestru predau unul dintre cursurile mele preferate: „Liberalism și conservatorism”. Clasa acestui semestru are aproximativ 50 de studenți din fiecare an de licență. În fiecare an în care predau la această grupă, le cer studenților să scrie o scurtă „autobiografie politică” în care să prezinte natura și originile convingerilor lor politice. Este întotdeauna un exercițiu interesant, în primul rând pentru că îmi permite să aflu câte ceva despre opiniile și biografiile intelectuale ale studenților din clasa mea. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, rezultatele s-au dovedit, fără a fi urmărit asta, a fi un fel de barometru al tendințelor spre care se îndreaptă opinia elitelor. Clasa de anul acesta s-a dovedit a fi printre cele mai fascinante de până acum.

Se pare că există oameni pentru care faptul de a fi bărbat sau femeie nu este suficient, este ceva prea clasic și sărac în opțiuni, nu sunt lămuriți și încă își mai caută identitatea de gen. Ei au nevoie de un tratament special. Vechile categorii sunt prea tradiționale și opresive, nu reușesc să exprime felul în care se simt, și din această cauză nu au libertate și nu se pot dezvolta așa cum își doresc.

de James Corbett

Vă mai amintiți finalul filmului „The Return of the Jedi” (Întoarcerea lui Jedi)? Este ceva la care am făcut referire de câteva ori, deoarece este un semnificant cultural la îndemână pentru o anumită idee.

Pentru cei care nu știu la ce mă refer, iată despre ce era vorba: Darth Vader a murit. Imperiul a căzut. Rebelii au câștigat! E timpul să petrecem! Cadru, acum, pe un montaj cu Ewoks (o specie fictivă de bipede mici, blănoase, mamifere din universul Star Wars, n. n.) care dansează în jurul rugului funerar al lui Darth Vader și festivități vesele care au loc în toată galaxia.

… dar noi, spectatorii, știm că acesta nu este cu adevărat sfârșitul poveștii. O bătălie a fost câștigată, dar războiul dintre bine și rău nu a fost decis pentru totdeauna. Ar fi mult prea naiv din partea noastră să credem asta.

de Kamilla V

Nimeni n-a mărturisit că mașinăria scăpase din mână. An după an a fost slujită cu eficiență sporită și inteligență diminuată. Cu cât un om își cunoștea mai bine îndatoririle față de ea, cu atât înțelegea mai puțin despre îndatoririle vecinului de alături, și în toată lumea asta mare nu exista nimeni care să înțeleagă monstrul ca întreg.

(continuare. Prima parte o găsiți aici.)

Transumanismul

Să fi apărut pur și simplu spontan această profundă deconectare de la realitatea fizică, această transformare într-o marfă a „identităților‟, alături de intervențiile necesare pentru menținerea lor, susținute de corporațiile-gigant din industria farmaceutică și finanțate de miliardari, aprobată oficial și promovată la scară mare? Chiar să fi fost o extensie naturală a unor mișcări de multă vreme consacrate, cum ar fi feminismul, sau a deceniilor de activism care au dus la o acceptare generală a homosexualității ca fiind normală? Chiar să fi existat un moment brusc al iluminării, venit la capătul unei lupte îndelungate pentru acceptare?

de Kamilla V

Nimeni n-a mărturisit că mașinăria scăpase din mână. An după an a fost slujită cu eficiență sporită și inteligență diminuată. Cu cât un om își cunoștea mai bine îndatoririle față de ea, cu atât înțelegea mai puțin despre îndatoririle vecinului de alături, și în toată lumea asta mare nu exista nimeni care să înțeleagă monstrul ca întreg.

Nuvela lui E. M. Forster, Mașinăria se oprește, a fost publicată în 1909. Acțiunea se petrece în viitorul îndepărtat. Specia umană trăiește sub pământ, în niște locuințe ca niște capsule, cu existența intermediată de ceea ce azi am recunoaște ca fiind un fel de Internet al Lucrurilor (IoT). Istoria lumii este permanent re-falsificată, iar principala ocupație a populației este aceea de cultivare a „ideilor”, ocupație care a înlocuit toate formele de îndeletnicire umană de până acum. Un Comitet Central supraveghează întregul sistem. Există o minusculă minoritate de dizidenți izolați, care țin cu dinții de amintirea lumii așa cum era cu mult timp în urmă, dar sunt considerați niște proscriși aflați în permanent pericol să fie pedepsiți, cea mai teribilă pedeapsă fiind moartea prin expunere la aerul toxic de la suprafața Pământului.