de Ryszard Legutko
Educaţia clasică oferea o perspectivă exterioară în aprecierea contemporaneităţii. Această evaluare exterioară era, de regulă, mai puțin favorabilă perioadei contemporane, ceea ce favoriza idealizarea antichităţii sau a evului mediu. Continuă lectura „Educație și liberal-progresism (II)”
Atât comunismul cât şi democraţia liberal-progresistă sunt considerate de către adepţii lor a fi stadii ultime şi optime ale evoluției politice: sfârşitul istoriei înţelese ca serie de transformări structurale. Potrivit marxiştilor, comunismul avea să fie sfârşitul acestor transformări, cu alte cuvinte nu exista nicio raţiune sau motiv ca în urma lui să apară vreun alt sistem mai bun. În mod similar, nu poate apărea nimic nou şi mai bun după democraţia liberală care, potrivit convingerii unanime, deşi rareori formulată direct, ar fi epuizat şirul de transformări structurale. După părerea categoriei aferente de adepți, fiecare din cele două regimuri ar fi atins maximul a ceea ce omenirea poate atinge la nivel politic, astfel că pe viitor istoria nu ar mai putea însemna decât o perfecţionare a sistemului respectiv: comunismul ar perfecţiona și mai mult sistemul comunist, iar democraţia liberală, pe cel liberal-democrat, în forme tot mai progresiviste. Continuă lectura „Două căi, o singură utopie”
de Ryszard Legutko
… în actualele societăţi democrat-liberale observăm un fenomen ciudat: cu cât educaţia capătă un caracter mai modern, cu atât nivelul ei scade. Toţi învaţă, toţi sunt învăţaţi, învăţătura, cum spune un cunoscut proverb, durează toată viaţa şi, cu toate acestea, dezrădăcinarea culturală a societăţii atinge noi niveluri. Conținutul trebuie predat cât mai simplu pentru a fi ușor receptat, dar această simplitate se dovedeşte curând a fi, la rândul ei, suficient de complicată, necesitând în continuare simplificare. Impulsul de a simplifica, de a reduce şi fragmenta nu are limită. Teoreticienii educaţiei lasă senzația că speră că la un moment dat vor ajunge la o ignoranţă atât de dură şi de completă, încât abia atunci omul modern își va putea lua avânt spre cunoaştere. Continuă lectura „Educație și liberal-progresism (I)”
de Rod Dreher
Avem confirmarea oficială că suntem cea mai idioată civilizație din toată istoria umanității:
Adidas și-a retras de pe piață pantoful-sport creat pentru festivitățile ce marchează Luna Istoriei Negrilor, după ce produsul, colorat în întregime în alb, a ajuns să fie hulit pe Twitter.
Pantoful respectiv, o componentă a liniei de produse Ultraboost, era inclus și în colecția mai vastă de îmbrăcăminte și încălțări inspirate de „Renașterea din Harlem”, dar criticii susțin că atât culoarea sa, cât și materialul care ar fi fost utilizat pentru fabricație, ar fi un omagiu lipsit de sensibilitate.
Continuă lectura „Stalinism în varianta soft, cu un pic de kompromat”
În prima parte a textului (vezi aici) spuneam că reziliența ideilor de tip comunist (nihilist/socialist) decurge din faptul că rezultatele efective ale punerii lor în practică sunt oarecum contrare a ceea ce s-a sperat și intenționat la început; așadar, ce e mai firesc pentru generațiile următoare – care trăiesc doar consecințele, dar nu mai cunosc iluziile cu care s-a pornit la drumul sfârșit în groapă – dacă nu să și le facă din nou în termenii inițiali? Când impunerea libertății, egalității și tovărășiei au generat supunere, sărăcie universală egal distribuită de o minoritate privilegiată și suspiciune generalizată, nu e normal ca cei născuți în supunere, în sărăcie sub privilegiați de partid și de stat și în suspiciune să caute din nou libertate, egalitate și solidaritate? Și, tributari instrumentarului conceptual modern, nu e cel mai la îndemână să cadă în aceeași capcană și să o facă pe căi similare primei încercări, cea care i-a adus unde i-a adus? Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)”
Curentul politic dominant al ultimilor ani în spațiul occidental s-a revendicat de la concepte și valori acceptate și validate universal, dar cărora le-a falsificat în timp conținutul în spatele prestigiului unor termeni însușiți fraudulos („libertate”, „egalitate de șanse”, „drepturile omului”, „interesul superior al copilului”, „progres”, „liberalism”), etichete care au ajuns simple alibiuri pentru avansarea unei agende care, în fapt, le contrazice: Continuă lectura „Cuvinte furate și Cuvântul lui Dumnezeu”
Puși în fața noilor transformări aduse de „Revoluția permanentă” – numită, în etapa actuală, „progresism” – mulți fac ceea ce sufletele obișnuite, lipsite de cutezanță, au făcut în toate epocile.
Zâmbind, ei situează astfel de transformări în categoria imposibilului. Pe de o parte fac asta pentru că dacă ar acepta posibilitatea unor astfel de schimbări, le-ar da peste cap rutina mentală. Și, pe de altă parte, pentru că le văd ca fiind deviante de la ceea ce este decent, rezonabil. Continuă lectura „Complicitatea banalului”
de Joe Sobran (fragment)
«Multe „știri” au drept subtext lupta dintre băieții buni progresiști și ticăloșii reacționari. În pofida eticii neutralității pe care trebuie să o afișeze jurnaliștii, un angajament moral inconfundabil își face loc în reportajele despre conflictul dintre papă și teolog, guvern și protestatar, patroni și muncitori, alb și negru, bărbat și femeie. Simțim cum ni se transmit indicii legate de cine e cel care ar trebui să dispară. Continuă lectura „Conservatorism versus jurnalism”
– de Andrew J. Bacevich | TAC
Stânga a revenit la entuziasmul pentru epurări al anilor 1930 – în spirit, chiar dacă nu și-n substanță.
Acum optzeci de ani, mulți intelectuali americani, în special aceia care se vedeau pe sine ca pionieri ai progresului, erau niște adepți devotați ai stalinismului. Astfel, ei credeau (cu pasiune) că viitorul avea să fie al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, și nu al Statelor Unite. Aflată sub oblăduirea lui Iosif Stalin, URSS indica drumul către o ordine mondială mai umană, mai echitabilă, mai pașnică. Lionel Trilling, cândva întruparea supremă a sofisticării intelectuale, susținea că la nivelul anilor 1930 „o mare și influentă parte din intelighenție” vedea stalinismul ca fiind „sacrosanct”. Cei ce susțineau o viziune contrară stalinismului riscau să fie transformați în paria. Continuă lectura „Staliniști în America, atunci și acum”
Reacționarii 