Etichetă: progresism

Nu vă puteți imagina ce e mai rău!

Rod Dreher

Am avut un schimb de e-mailuri cu cineva – o sursă pentru cartea la care lucrez – care mi-a devenit prieten. Este un om de știință care s-a născut și a crescut într-o țară din blocul sovietic și a imigrat în SUA pe când avea douăzeci de ani. Mi-a scris să-mi spună că el crede că sunt prea optimist atunci când susțin că nu anticipez o persecuție severă a creștinilor și a celorlalți dizidenți.  Voi cita următoarele extrase din cuvintele sale aici, cu permisiunea lui: Continuă lectura „Nu vă puteți imagina ce e mai rău!” →

Lupta de clasă ca război cultural

Rod Dreher

Michael Lind are o carte nouă, The New Class War („Noua luptă de clasă”), despre care aud o mulțime de lucruri bune. Iată câteva extrase din recenzia lui J.D. Vance:

Este o dezvoltare a unui articol pe care l-a publicat în American Affairs, în care arată că democrațiile occidentale trec printr-o frământare însemantă, din cauză că elitele vestice s-au răzvrătit împotriva claselor muncitoare și mijlocii din propriile țări. Aceste elite au investit în arbitrajul globalizat al forței de muncă din China și din alte țări, în loc să dezvolte și să consolideze propria productivitate națională. În cadrul acestui proces, ele au creat o piață a muncii unde celor din clasa muncitoare le-a fost mai greu să găsească genul de slujbe care le-ar permite să aibă modul de trai pe care și-l doresc. Și au creat o sferă socială în care instituțiile – îndeosebi sindicate și biserici – pe care se bizuie clasa muncitoare au fost decimate. Cele două realități menționate au legătură între ele, bineînțeles: declinul sindicatelor este, în parte, o poveste a globalizării care decimează sectorul american al producției.

În unele privințe, este o poveste pe care mulți au auzit-o deja și înainte, dar Lind o cercetează și din alte unghiuri.

Continuă lectura „Lupta de clasă ca război cultural” →

Intelighenţia și Revoluția

de Richard Pipes

De ce acest cuvînt cu rezonanţă străină, „intelighenţie“, atîta timp cît există termenul de „intelectualitate“? Fiindcă avem nevoie de termeni diferiţi pentru a desemna realităţi diferite – în cazul de faţă, pentru a deosebi pe contemplatorii pasivi ai vieţii, de oamenii de acţiune hotărîţi să o schimbe. Această din urmă atitudine a fost exprimată succint de Marx, în formula: „Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.“ Continuă lectura „Intelighenţia și Revoluția” →

Democrația liberală, revoluția și nașterea consensului dominant

de Ryszard Legutko

Din momentul transformării democraţiei în actuala democraţie liberală, spectrul acceptabilităţii politice s-a restrâns. Democraţia liberală și-a creat propria ortodoxie, ceea ce a făcut ca ea să devină într-o măsură mai mică un forum de articulare a opțiunilor şi de punere în acord a acţiunilor, cât, mult mai mult, un mecanism de selecţie politică a oamenilor, organizaţiilor şi ideilor aflate în consonanţă cu această ortodoxie. Continuă lectura „Democrația liberală, revoluția și nașterea consensului dominant” →

Două căi, o singură utopie

Atât comunismul cât şi democraţia liberal-progresistă sunt considerate de către adepţii lor a fi stadii ultime şi optime ale evoluției politice: sfârşitul istoriei înţelese ca serie de transformări structurale. Potrivit marxiştilor, comunismul avea să fie sfârşitul acestor transformări, cu alte cuvinte nu exista nicio raţiune sau motiv ca în urma lui să apară vreun alt sistem mai bun. În mod similar, nu poate apărea nimic nou şi mai bun după democraţia liberală care, potrivit convingerii unanime, deşi rareori formulată direct, ar fi epuizat şirul de transformări structurale. După părerea categoriei aferente de adepți, fiecare din cele două regimuri ar fi atins maximul a ceea ce omenirea poate atinge la nivel politic, astfel că pe viitor istoria nu ar mai putea însemna decât o perfecţionare a sistemului respectiv: comunismul ar perfecţiona și mai mult sistemul comunist, iar democraţia liberală, pe cel liberal-democrat, în forme tot mai progresiviste. Continuă lectura „Două căi, o singură utopie” →

Educație și liberal-progresism (I)

de Ryszard Legutko

… în actualele societăţi democrat-liberale observăm un fenomen ciudat: cu cât educaţia capătă un caracter mai modern, cu atât nivelul ei scade. Toţi învaţă, toţi sunt învăţaţi, învăţătura, cum spune un cunoscut proverb, durează toată viaţa şi, cu toate acestea, dezrădăcinarea culturală a societăţii atinge noi niveluri. Conținutul trebuie predat cât mai simplu pentru a fi ușor receptat, dar această simplitate se dovedeşte curând a fi, la rândul ei, suficient de complicată, necesitând în continuare simplificare. Impulsul de a simplifica, de a reduce şi fragmenta nu are limită. Teoreticienii educaţiei lasă senzația că speră că la un moment dat vor ajunge la o ignoranţă atât de dură şi de completă, încât abia atunci omul modern își va putea lua avânt spre cunoaştere. Continuă lectura „Educație și liberal-progresism (I)” →

Stalinism în varianta soft, cu un pic de kompromat

de Rod Dreher

Avem confirmarea oficială că suntem cea mai idioată civilizație din toată istoria umanității:

Adidas și-a retras de pe piață pantoful-sport creat pentru festivitățile ce marchează Luna Istoriei Negrilor, după ce produsul, colorat în întregime în alb, a ajuns să fie hulit pe Twitter.

Pantoful respectiv, o componentă a liniei de produse Ultraboost, era inclus și în colecția mai vastă de îmbrăcăminte și încălțări inspirate de „Renașterea din Harlem”, dar criticii susțin că atât culoarea sa, cât și materialul care ar fi fost utilizat pentru fabricație, ar fi un omagiu lipsit de sensibilitate.

Continuă lectura „Stalinism în varianta soft, cu un pic de kompromat” →

Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)

În prima parte a textului (vezi aici) spuneam că reziliența ideilor de tip comunist (nihilist/socialist) decurge din faptul că rezultatele efective ale punerii lor în practică sunt oarecum contrare a ceea ce s-a sperat și intenționat la început; așadar, ce e mai firesc pentru generațiile următoare – care trăiesc doar consecințele, dar nu mai cunosc iluziile cu care s-a pornit la drumul sfârșit în groapă – dacă nu să și le facă din nou în termenii inițiali? Când impunerea libertății, egalității și tovărășiei au generat supunere, sărăcie universală egal distribuită de o minoritate privilegiată și suspiciune generalizată, nu e normal ca cei născuți în supunere, în sărăcie sub privilegiați de partid și de stat și în suspiciune să caute din nou libertate, egalitate și solidaritate? Și, tributari instrumentarului conceptual modern, nu e cel mai la îndemână să cadă în aceeași capcană și să o facă pe căi similare primei încercări, cea care i-a adus unde i-a adus? Continuă lectura „Tovarășe, nu fi trist: Lenin merge înainte, prin curentul progresist (II)” →

Cuvinte furate și Cuvântul lui Dumnezeu

Curentul politic dominant al ultimilor ani în spațiul occidental s-a revendicat de la concepte și valori acceptate și validate universal, dar cărora le-a falsificat în timp conținutul în spatele prestigiului unor termeni însușiți fraudulos („libertate”, „egalitate de șanse”, „drepturile omului”, „interesul superior al copilului”, „progres”, „liberalism”), etichete care au ajuns simple alibiuri pentru avansarea unei agende care, în fapt, le contrazice: Continuă lectura „Cuvinte furate și Cuvântul lui Dumnezeu” →