America în care am crescut eu dispare văzând cu ochii

de Zoe Strimpel


Mi-am petrecut copilăria și adolescența în zona orașului Boston a anilor ‘80 și ‘90, înconjurată peste tot în jur de mari centre ale științei și educației, ca Harvard și MIT. Mi se părea de la sine înțeles că trăiesc în epicentrul producției de cunoaștere, al geniului științific și al forței academice în general, precum și al răspunsului lor în ultimă instanță capitalist: o industrie a biotehnologiei care mergea înainte ca o torpilă, stabilind agenda de interes pentru întreaga lume.

Continuă lectura „America în care am crescut eu dispare văzând cu ochii”

Ce a văzut Del Noce

Michael Hanby

Nu există ideolog mai mare, nici mai sincer convins în propria-i amăgire de sine, decât pragmaticul care e convins că n-are nicio ideologie. Elita noastră progresistă e plină de inși a căror credință nestrămutată în propria corectitudine îi ușurează de povara cunoașterii de sine. Și totuși, pragmatismul este cadrul în care trăim cu toții în prezent, ne mișcăm și ființăm, este orizontul dincolo de care nu putem vedea. Ca să cuprindem cu mintea acest lucru, avem nevoie de perspectiva cuiva din afară.

Continuă lectura „Ce a văzut Del Noce”

Dogmaticii barbari și revoluția

R.J. Snell

În penultimul meu an de colegiu, am citit și m-am lăsat convins de cartea lui Alan Bloom, Closing of the American Mind („Închiderea minții americane”), care era „o meditație despre starea sufletelor noastre”, iar Bloom clar știa câte ceva atât de despre sufletele noastre, cât și despre minți. Ca urmare, după ce mi-am început propria carieră didactică, reveneam deseori la textul lui Bloom ca să mă ajute să-mi înțeleg învățăceii, și, în general vorbind, mi-a fost utilă.

Continuă lectura „Dogmaticii barbari și revoluția”

Turnătorie pentru justițiarismul social

de Rod Dreher

Jonathan Turley, profesor de drept, despre cum avansează totalitarismul „de catifea” la Universitatea Syracuse (sursa, aici):

Legea a tras dintotdeauna o linie între abuz și omisiune, atunci când se ia în considerare o ilegalitate, dar Universitatea Syracuse este pe cale să eradicheze orice reală distincție de acest fel în noile reguli propuse de profesorul Keith Alford, primul responsabil cu „Diversitatea” și „Incluziunea” al acestei universități. Conform noilor reguli, studenții vor fi pedepsiți pentru simplul fapt că au fost martori la incidente „motivate de prejudecată” și „acte de ură”. Schimbarea a fost solicitată de grupul #NotAgainSU, care a cerut exmatricularea „persoanelor care au fost martore la astfel de evenimente sau erau prezent, dar nu au luat parte”:

Alford a trimis un e-mail în care îi avertiza pe studenți (vezi aici):

„Codul de conduită al studenților a fost revizuit, pe baza opiniilor voastre, pentru a stipula că încălcările codului care sunt motivate de prejudecată – inclusiv conduita motivată de rasism – vor fi pedepsite cu mai multă severitate. De asemenea, universitatea a revizuit codul pentru a arăta clar când pot fi trași la răspundere spectatorii la un incident și complicii. Codul va fi pregătit și distribuit pentru a fi semnat de studenți la toamnă.”

Nu merge chiar atât de departe pe cât a cerut grupul de studenți, adică până la exmatriculare; de asemenea, nu se arată foarte clar cum vor fi judecate tăcerea sau non-intervenția, în orice circumstanțe date. Această incertitudine îi va determina, garantat, pe mulți să se conformeze, în vorbe sau în fapte, pentru a evita orice fel de risc de a fi supuși unei acuzații de „prejudecată”, care le poate aduce mari prejudicii. Universitatea a mai avertizat și că vor fi instalate noi camere video în „spațiile de recreere de la parter”, în „zonele comune” și în ascensoarele din cămine. Așadar, orice student care nu acționează imediat va fi observat și, după toate probabilitățile, riscă să fie anchetat sau acuzat, conform noilor reguli.

Mai mult: Continuă lectura „Turnătorie pentru justițiarismul social”

Arderea pe rug a unui om de știință

de Rod Dreher

O scrisoare de la un cititor. Îi cunosc numele și instituția la care lucrează. Vă pot spune că este chiar cine pretinde că e:

„Recent, am fost titularizat la o universitate renumită (în departamentul de inginerie mecanică) și pot să vă relatez cât de orwellian devine totul. Dacă se întâmplă să publicați acest e-mail pe blogul dumneavoastră, vă rog să păstrați confidențiale atât identitatea mea, cât și universitatea unde predau. Voi enumera doar câteva exemple legate de ceea ce se întâmplă în mediul universitar:

1) Un eveniment recent cu tema „diversitate” a fost prezentat literalmente cu titlul „Cuvinte pe care să nu le mai spui.” Cuvintele de pe această listă erau „soț”, „soție”, „carte albă” (white paper – termen academic pentru cercetare preliminară – n.n.) și multe altele. Deci dacă de exemplu i-aș spune unui coleg „aș vrea să ți-o prezint pe soția mea”, aș face ceva greșit. Primul meu gând a fost că ar putea fi considerat prea hetero-normativ, dar nici asta nu are sens, de vreme ce și persoanele homosexuale se pot căsători acum. Sau poate vor să devalorizeze instituția căsătoriei în general? Iar „carte albă” poate părea ceva rasist sau ceva asemănător.

2) În 2015 am participat la primul lor seminar destinat în totalitate subiectului „identitatea de gen”. Au împărțit o broșură de șase pagini care conținea noua terminologie referitoare la gen. De asemenea, au afirmat, ca și cum ar fi un adevăr incontestabil, că realitatea e ține doar de psihologie și că biologia este complet irelevantă. Și mai distractiv: au sugerat că oricine mai consideră disforia de gen drept afecțiune mentală este un fanatic înapoiat. Și partea cea mai savuroasă: când am comunicat grupului pentru diversitate îngrijorarea mea referitoare la controlul gândirii, mi-au spus că ei nu fac decât să exprime „consensul existent legat de gen, iar pe viitor angajările la universitate se vor face ținând cont de acest criteriu.” Cutremurător.

3) Poate nu sunteți la curent cu faptul că o publicație importantă de chimie, Angewandte Chemie, a fost atacată pentru că a publicat un eseu care a produs o „deviație de gândire”. Pe scurt, autorul eseului își exprimă îngrijorarea cum că discriminarea pozitivă ar compromite meritocrația. Nici măcar nu am apucat să citesc eseul, deoarece în decurs de câteva ore Angewandte Chemie a retras linkul, iar acum nu mai este disponibil. Pentru cei care nu fac parte din mediul academic, poate e greu de înțeles că ăsta e un lucru fără precedent. Când se retrage un articol științific, întotdeauna se păstrează originalul pentru a putea fi citit de oricine dorește să vadă conținutul. Cu alte cuvinte, este nemaiauzit să fie șterse toate linkurile unui articol retras; acest lucru este motivat, în mod evident, de o panică ideologică. Mai mult, doi dintre editorii lor au fost suspendați și cel puțin 16 din membrii consiliului director al ziarului au protestat, demisionând. Văd o paralelă clară cu rumoarea stârnită de articolul de opinie publicat de Tom Cotton în New York Times. Trebuie, totuși, să subliniez faptul că nu pot comenta calitatea eseului, deoarece nici măcar nu-l găsesc. În orice caz, faptul că ziarul ascunde eseul în plină revoltă editorială spune multe despre climatul actual al discuțiilor despre rasă și discriminare pozitivă.

4) Biroul pentru Diversitate și Incluziune a spus răspicat că obiectivul său suprem este ca în universitate să se reflecte demografia statului în care trăim. De exemplu, au declarat explicit că mediul universitar va fi sexist cât timp 50% din cadrele didactice nu sunt femei. După câte se pare, faptul esențial că multe femei nu vor să aibă slujbe atât de stresante, preferând să se ocupe de creșterea copiilor, nu trebuie menționat, a la Voldemort.

5) Sunt membru al American Physical Society (APS), Societatea Americană de Fizică. Deloc surprinzător, săptămâna trecută am primit cu toții un comunicat de presă de la APS care conține un banner negru inscripționat „Black Lives Matter” (viețile negre contează). Surprinzător este că bannerul conține imagini cu oameni care protestează, purtând lozincile „Închideți Academia”, „Închideți S.T.E.M. (departamentele de științe exacte)” și „Fără justiție nu poate fi pace”. Imaginați-vă! O societate științifică somându-și membrii să închidă departamentele de științe și să pună capăt păcii! Mă cuprinde amețeala când văd că oamenii de știință ne taie tuturor craca de sub picioare.”

Continuă lectura „Arderea pe rug a unui om de știință”

Elitele jurnalistice ale „Americii de la Weimar”

de Rod Dreher

Iată o postare tonică pe Twitter, scrisă (aici) de un istoric din Dartmouth:

„Dacă Biden va reuși să câștige, există vreo propunere deja gândită pentru un program național de defascizare în masă, așa cum s-a întâmplat în Europa creștin-democrată de după Al Doilea Război Mondial, dată fiind existența colaboratorilor politici și transformarea marginalului în curent principal, în Statele Unite? Continuă lectura „Elitele jurnalistice ale „Americii de la Weimar””

Vara sovietică a „Americii de la Weimar”

de Rod Dreher

Am scris multe postări despre cartea mea în curs de apariție, Live Not By Lies („Să nu trăiești prin minciună”), deși nu va fi publicată decât în septembrie, pentru că evenimentele ultimelor zece zile i-au validat teza mai mult decât orice alt lucru la care m-aș fi așteptat. Este o carte care le spune americanilor – îndeosebi creștinilor americani – să se pregătească pentru „totalitarismul soft” din partea revoluționaro-vigilenților care preiau controlul asupra instituțiilor existente. Și le oferă învățăminte trase de cei care au îndurat „totalitarismul de fier” sovietic și din blocul sovietic. În timp ce finalizam cartea, în primăvara acestui an, îmi făceam griji că multor americani le-ar putea fi greu să accepte această teză. Continuă lectura „Vara sovietică a „Americii de la Weimar””